Ludmila Ulitkaia - Imago

pereţii din biroul lui Igor Vladimirovici, au scos cărţile din rafturi. Pe acelea
vechi, îmbrăcate în piele, le-au dus la anticariat şi au primit bani frumoşi, mai
mulţi de câţi prevăzuseră. Deşi anticarii nu le-au cumpărat chiar pe toate. A
reieşit că generalul avea destul de multe cărţi cu ştampilă de la biblioteci şi
muzee, pe acestea anticarii nu le-au luat.
În sertarele de jos ale bibliotecilor, soţul Lenei a găsit o colecţie enormă de
cărţi antisovietice, inclusiv operele complete, la acea vreme, ale laureatului
Nobel din pricina căruia pătimise atâta.
— Tata colecţiona cărţi, îi explică Lena. Avea acces la cărţile confiscate la
percheziţii. Îi mai aduceau prietenii din străinătate. Colecţiona de toate:
monede, bancnote, mărci.
Soţul Lenei nu avea aşa o funcţie înaltă cum avusese socrul său, nu-şi putea
permite să ţină în casă o asemenea colecţie. Au aruncat cărţile la gunoi în
plină noapte.
În seara următoare au scos tapetele. Într-unul din pereţii portanţi au dat
peste un seif. Nu aveau cheie pentru el. N-au reuşit să-l deschidă cu mijloacele
de care dispuneau, în schimb, au reuşit să-l scoată cu totul din perete. Partea
din spate a seifului era din placaj. L-au smuls – au găsit acolo câteva teancuri
cu dolari vechi, valabili şi la vremea aceea, şi douăzeci şi cinci de monede de
aur din vremea ţarului.
Soţul s-a apucat cu mâinile de cap, dar n-a aruncat nimic la gunoi.
Aici se termină istoria familiei Troiţki.
Tot ce urmează nu are nici cea mai mică legătură cu această familie.
Schimbul de noapte al fochistului Igor Cetverikov se termina la opt
dimineaţa, şi pe la ora şase, avea obiceiul să dea o raită pe la benele de gunoi
aflate în apropiere. Raionul Sokol nu era locuit de oameni bogaţi, rămăseseră
puţine case vechi, locuitorii se mutaseră în zona aceea înainte de război sau
după război, aşa că ori aruncaseră mobila din mesteacăn de Karelia şi bronzul
franţuzesc în timpul ultimei mutări, ori nu avuseseră niciodată asemenea
lucruri.
În fostul sat Vsesviatskoe, căci despre el e vorba, dacă nimereau rareori
niscaiva obiecte la gunoi, acelea erau lucruri mic-burgheze. Nu demult fusese
aruncat un cufăr cu haine femeieşti de la mijlocul secolului al XIX-lea.
Fetiţele au şterpelit mare parte din ele. Igor s-a procopsit doar cu un jupon
maroniu, cu o pelerină îmblănită şi cu o uniformă completă de elevă.
De data asta Igor rămase cu gura căscată: lângă bena din lemn unde îşi
aruncau gunoiul locatarii casei, se aflau teancuri de cărţi „tamizdat“, aliniate