Ludmila Ulitkaia - Imago

citească manualele şi s-a ofilit văzând cu ochii. Locuia tot la demisol ca şi
înainte, dar nimeni nu se mai interesa de ea, se încheiase scurta ei carieră
glorioasă, şi din nou a simţit că e un nimeni, că e urâtă şi că n-are nici o
valoare. Că e Poluşka şi atât.
Cu energia ei dintotdeauna, Olga a luat-o sub aripa ei ocrotitoare. I-a cerut
sfatul mamei sale. Antonina Naumovna, sensibilă în măsura posibilităţilor, a
rezolvat problema: Galia a fost primită la cursurile serale de dactilografie.
— Când o să-nveţe să bată bine la maşină, o s-o iau la mine, la revistă.
Pe urmă a ezitat o clipă şi a întrebat neîncrezătoare:
— Nu-i aşa că nu ştie gramatică şi ortografie?
După ce a terminat institutul, Galia a rămas să lucreze la decanat. I-au dat
postul de secretară, un post deloc de invidiat. O reuşită mediocră, salariu
mizerabil. Au apărut însă câştigurile suplimentare, doar terminase cursurile de
dactilografie. Bătea la maşină foarte repede, lua comenzi din afară. E adevărat
că nu avea maşina ei proprie, trebuia să-şi facă ciubucurile bătând la maşina
de la birou până seara târziu.
După ce s-au aranjat lucrurile cu Galia, Olga s-a retras: viaţa ei era
frumoasă, plină de sens. Chiar şi evenimentele neplăcute aveau la ea ceva
excepţional – au exmatriculat-o cu scandal de la Universitate, l-a părăsit pe
Vova, soţul ei, a făcut o mare prostie, credea Galia, dar uite că a apărut un nou
bărbat. Era scumpă la vorbă cu Galia, îi povestea despre toate pe scurt, fără
amănunte, şi culmea era că în pofida neplăcerilor, ea strălucea, ochii îi
străluceau, la fel şi părul, gropiţele zâmbăreţe din obraji.
Pentru prima oară Galia a invidiat-o pe Olga. Viaţa ei nenorocită a dat-o
peste cap, s-a veştejit dintr-odată şi chiar a început să arate bătrână înainte de
vreme. Sărmana Poluşka.
Bineînţeles că nu avea de unde să ştie toate secretele îngrozitoare din viaţa
Olgăi, ce multe pericole o pândeau acum. După gustul Galiei, noul soţ al Olgăi
nu se compara cu acela dinainte. E adevărat că era şi el înalt, cârlionţat, dar nu
arăta falnic ca Vovka. Şi Kostia, băieţelul Oliei, stătea tot timpul agăţat de el.
Vova, tatăl lui bun, era mult mai sever, îi cerea să fie disciplinat ca la armată,
în vreme ce Ilia se lăsa antrenat în jocuri zgomotoase, sălta în galop, se dădea
de-a berbeleacul, găsea mereu ceva de meşterit împreună cu băiatul. A devenit
prietenul lui mai mare. Ilia nu avusese parte de bucurie de la fiul său nefericit,
îngenuncheat de boală, dar o primea acum de la Kostia. Băiatul îl adora. Tatăl
bun era de-a dreptul revoltat, continua să se ocupe de Kostia, îl vedea în
fiecare săptămână şi îşi dădea seama că băiatul „era influenţat“, aşa că încet-