Ludmila Ulitkaia - Imago

Europa în timpul războiului şi se oprise la Viena ca locotenent-colonel. Nu
luptase ca ofiţer în statul-major, construise poduri, montase pontoane.
Olga aproape că nu observă moartea tatălui ei.
Era furioasă că urma să locuiască în locuinţa dată de partid, împreună cu
mama aflată în pragul pensiei, cu Kostia şi cu drăgălaşa lui Lenocika. Ce avea
să se întâmple cu viaţa ei?
Cât de proastă fusese! Trebuia să plece cu Ilia! Acum totul era pângărit,
călcat în picioare. Ăsta era lucrul cel mai greu de acceptat. Dacă pleca atunci,
viaţa ei intra pe un alt făgaş.
Pe măsură ce tânguielile de nestăvilit şi pretenţiile faţă de fostul soţ se
închegau în formulări precise, furia oarbă se transforma într-o ură la fel de
oarbă. Era din ce în ce mai slabă şi mai galbenă, ajunsese să semene cu o
ceapă uscată, o durea burta, şi la toate astea se adăugau alte simptome
neplăcute.
Între timp, Ilia încercă să-şi croiască drum în Occident, dar nu prea îi ieşi
nimic. Corespondenţa cu Olga se întrerupse după ce aceasta îi trimisese
Oksanei scrisoarea lui, în care vorbea despre cât de necesară era căsătoria
fictivă ca să-şi aranjeze viaţa şi cât de veşnică, de fără sfârşit era iubirea lui
pentru Olga.
La doi ani de când se despărţise de Ilia, Olga fu diagnosticată cu cancer.
Începu tratamentul la spitalul de oncologie, îi merse din rău în mai rău, medicii
îi dădură de înţeles Tamarei că trebuia să se pregătească pentru ce era mai
sumbru. Antonina Naumovna încetă s-o viziteze pe Olga la spital, se temea mai
mult ca de orice că îşi va vedea fiica murind.
Tamara, proaspăt convertită la creştinism, îşi dădu silinţa să le facă pe toate
cât mai bine şi încercă prin toate mijloacele s-o îndrume pe Olga pe calea
împăcării şi iubirii. Dar nu avu succes: Olga nu arătă că ar interesa-o cât de
cât Biserica, refuză s-o vadă un preot şi chiar se sperie când Tamara aduse
vorba despre el. Îl învinovăţea pe Ilia pentru boala fără leac, pentru toate
nenorocirile sale. La vremea aceea, el reuşise să se ridice din anonimat şi
sărăcie, se mutase la München, îl angajaseră la radio Svoboda şi transmitea
pentru Rusia. Olga nu scăpa nici o emisiune. Deschidea noaptea tranzistorul, îi
prindea vocea printre zgomotele bruiajului şi-l asculta încremenită. Ce simţea
ea oare?
Când îi văzu chipul îndurerat, Tamara se hotărî să-i scrie lui Ilia că Olga e
pe moarte, că Dumnezeu aşteaptă de la toţi iertare şi iubire şi că el ar trebui să
facă primul pas…