Ludmila Ulitkaia - Imago

stau ceva mai prost, dar merge. Ultimul meu iubit a fost un italian. Limba asta
nu-i vorbită, ci cântată, îţi intră singură în cap. Am învăţat-o practic într-un an.
Pricepi cum vine treaba, n-am o slujbă fixă, ori am prea mult, ori deloc.
— Şi spaniola e spaniolă sau spaniolă cubaneză? se interesă el.
— Spaniola mea e spaniolă, Karik, dar n-am diplomă pentru ea, oftă Olga.
Îţi aminteşti că m-au dat afară în anul cinci?
Karik începu să râdă:
— Cum să nu-mi amintesc, când eu te-am dat afară. Eram şeful
comsomolului, tocmai trebuia să intru în partid, examenul de diplomă bătea la
uşă, nu ştiam limbile tale, alea cinci… De altfel, nu m-am descurcat niciodată
cu limbile. Armeana e limba mea maternă, azera o ştiu de pe stradă, rusa din
şcoală. Şi de pe stradă. De accentul nostru, al caucazienilor, nu pot scăpa
nicicum. Ca să-ţi spun sincer, am făcut un stagiu de pregătire în Anglia, dar n-a
ajutat la nimic. N-am ajuns spion.
— Nu-i nimic! Ai ajuns kaghebeşnic, da? începu să râdă Olia.
— Şi tatăl tău este, nu-i aşa? zâmbi Karik fără să arate supărat.
— Nu, tatăl meu e militar, la genişti, s-a pensionat. În familia noastră mama
e cu partidul, chiar foarte dedicată, asta da.
— Da, îmi amintesc, familia ta e una sus-pusă. Bunicul meu era cioban, tata
vindea lipii în piaţă, simţi diferenţa?
Olia nu se simţea în apele ei, simţea diferenţa.
— Pot să te ajut cu munca. Sunt referent la Comisia pentru Străini. Nu-i o
slujbă fixă, dar pot să-ţi ofer de lucru din când în când. Traducătoarea noastră
tocmai şi-a dat demisia, o cunoşti, e din anul nostru, Irka Troiţkaia. Peste două
săptămâni vine un scriitor sud-american, aproape un clasic. Trebuie să pleci la
Leningrad sau la Taşkent, asta-i adevărat. Să-i ţii companie, să-l însoţeşti la
întâlniri, în sfârşit, ştii cum vine asta. Vrei să te angajez pentru aşa ceva? Să nu
mă laşi cu buza umflată, bine?
Vasăzică aşa! Mai are ceva ruşine! Vrea să fim chit, să-şi spele păcatul
fiindcă m-a dat afară din comsomol…
Ajunseră la piaţa Dzerjinski. Olga era îngheţată bocnă şi voia să ia metroul.
O conduse chiar până la intrare, se despărţiră. Nu-şi dădură numerele de
telefon.
Două zile mai târziu o sună Karik, taman când Olga nu-şi mai aducea aminte
de conversaţia lor. În schimb, ţinea foarte bine minte spectacolul cu Hamlet şi
nu înceta să vorbească despre el. Unde mai pui că toată Moscova vuia, era
premiera stagiunii, un mare eveniment teatral. Se grăbeau toţi s-o vadă, fiindcă