Ludmila Ulitkaia - Imago

îi dădea cărţi numai una şi una – Dickens, Jack London…
Fix la zece seara mătuşa Ghenia scotea un sforăit puternic ca un nechezat,
după care sforăia încet şi ritmic până dimineaţa. Minna se ducea la culcare
mult mai devreme şi, după ce se foia un pic, adormea repede. Miha se furişa să
citească la becul din bucătăria comună. Nu l-au prins niciodată. Zgândărinduşi
coşurile întărite, şedea şi citea din cărţile destinate adolescenţilor, lectură
care nu avea nici o legătură cu zbuciumul din corpul lui.
Sania părea rămas în urma prietenilor săi nu numai în privinţa staturii. Avea
fruntea netedă, fără coşuri, guleraşul foarte curat, arăta a puşti, şi încă unul
plăpând. Cu toate astea, pubertatea se făcea simţită şi la el. Le comunică
mamei şi bunicii că nu mai merge la fizioterapie – era clar pentru toată lumea
că mâna nu i se va îndrepta şi că nu va ajunge niciodată muzician. Mama şi
bunica învăţaseră muzica acasă, visaseră amândouă la o carieră muzicală, dar
fuseseră nevoite să întrerupă studiile – vremurile nu aveau nimic muzical,
bubuiau trompetele, asurzeau timpanele, răsunau marşurile războinice sub
aparenţa înşelătoare a melodiilor anodine cântate pe stradă.
Pentru cele două femei singure Sania era ce aveau mai bun pe lume, era
speranţa lor că va deveni muzician, însemna viitorul… Acum, după accidentul
nefericit, Sania nu se mai ducea la şcoala de muzică. Anna Aleksandrovna şi
Nadejda Borisovna se pregătiră din timp pentru o discuţie serioasă cu băiatul.
Anna Aleksandrovna declară chiar că, dat fiind talentul lui muzical, Sania nu
trebuia s-o rupă de tot cu muzica, că n-avea cum să ajungă un profesionist, dar
că nimic nu-l împiedica să cânte la pian acasă, căci avea un farmec special să
facă muzică pentru sufletul lui. Sania se împotrivi la început, dar după două
săptămâni acceptă ideea. Începu să studieze cu prietena bunicii, Evghenia
Danilovna.
Cânta la pianul lui drag din mesteacăn de Carelia cu degetele mici, mutilate,
care nu promiteau nimic bun pentru viitor. Se topea după valsurile lui Chopin,
aşa cum prietenii lui se topeau de dragul fetelor din cartier pe care le puteau
atinge la îngrămădeală, în jocurile şi alergările lor bezmetice. Sania citea,
cânta la pian şi câteodată făcea lucrul pe care băieţii de vârsta lui îl simţeau
ca pe o pedeapsă – se plimba împreună cu bunica pe bulevardele din
apropiere.
Evghenia Danilovna lucră cu el acasă doi ani, pe urmă lecţiile merseră din
ce în ce mai prost. În parte din cauza Lizei: succesele ei erau remarcabile, în
vreme ce ale lui Sania erau atât de neînsemnate, încât el începu să tragă
chiulul.