Ludmila Ulitkaia - Imago

Gorşkova şi Schteinfeld, poreclit Recunoscătorul încă din clasele primare,
fiindcă zicea „vă sunt recunoscător“ în loc de „vă mulţumesc“, expresie
îndeobşte admisă, dar rar folosită.
Trianonul nu ajungea la asemenea înălţimi. Învăţau destul de bine, dar nu
fuseseră niciodată elevi fruntaşi.
După festivitatea de premiere urmară câteva minute de pauză. Spectacolul
era planificat să înceapă, dar, dintr-o mie de motive diverse, lucrurile nu
mergeau cum trebuie. Aveau nevoie de minimum patruzeci de minute ca să
adune la un loc tot ce ameninţa cu dezorganizarea. Începu să cânte muzica.
Nimeni însă nu era dispus să danseze, aşa că toţi umblau de colo-colo, într-un
ritm care nu avea nimic de-a face cu muzica. În clasa de alături, elevii montau
în grabă ultimele flori la coroniţe, se machiau şi terminau de învăţat textele.
Viktor Iulievici discuta cu mama unui elev în dreptul ferestrei. La un moment
dat, el îl văzu pe Andrei Ivanovici cum îi face semn din uşă să iasă afară.
A reieşit că Maksimov şi Tarasov, izgoniţi din sală, nu părăsiseră clădirea,
ci, dimpotrivă, se furişaseră în magazie şi goliseră o sticlă de vin. Îi prinseră
asupra faptului şi-i duseră la cabinetul directoarei. Erau beţi, se vedea de la o
poştă, nu trebuia să ai un ochi ager pentru asta.
Viktor Iulievici intră la directoare, şi aceasta i se adresă pe un ton teatral:
— Uitaţi-vă cum arată elevii noştri!
Arătau atât de jalnic, încât era clar că aveau nevoie mai mult de o vorbă
bună, decât de pedeapsă.
Viktor Iulievici luă sticla de pe biroul directoarei şi o învârti ca să-i vadă
eticheta:
— Da, merită o mustrare. Mare porcărie!
Directoarea îşi continuă partitura:
— Vasăzică aşa. O să vină părinţii după voi, o să discut cu ei separat. Să
ştiţi că veţi fi exmatriculaţi dacă nu-mi spuneţi cine şi-a mai făcut de cap
împreună cu voi în magazie!
Nimeni nu-i însoţise, dar Larisa Stepanovna avea ideea fixă că acolo
chefuise o bandă întreagă.
— De ce te uiţi aşa la mine, Tarasov? Obraznicule! Şi tu la fel, Maksimov!
Ziceţi numele părtaşilor la băutură! Să nu vă treacă prin cap să-i acoperiţi ca
să scape. O să dăm noi de ei, orice-ar fi. Vă faceţi vouă un rău şi mai mare.
— Da, nu-i bine, zise acru Viktor Iulievici. De unde aţi luat vinul?
— De la magazinul alimentar numărul 100, răspunse cu chef Maksimov.
— La voi acasă tot vinul ăsta se bea?