Ludmila Ulitkaia - Imago

sens invers, şi că se întâlnea la piaţa Trubnaia cu mulţimea venită de pe
bulevardul Petrovski, formând un vârtej aducător de moarte.
Nu avea însă de gând să stea acolo până la sfântu’ aşteaptă, cu atât mai mult
cu cât acasă mama îşi făcea probabil griji din pricina lui şi plângea. Mai
rămase încă puţin pe pervaz cântărind dacă să păstreze restul de peliculă sau
să facă imediat nişte fotografii, fiindcă lumina începea să scadă. Pe urmă se
sătură să stea degeaba şi se decise să ajungă acasă prin orice mijloc.
Se dovedi că era mai greu să iasă decât să intre în curte. Îşi făcu bine
socoteala: sună la apartamentul de la parter şi-l imploră pe un domn bătrân săl
lase să treacă prin cealaltă uşă, ca să iasă în stradă. Bătrânul clătină din cap
şi bâlbâi că uşa principală era încuiată, dar că poate ieşi pe la centrala
termică.
„Uite că bătrânul nu trebuie să se prefacă, e chiar surd“, zâmbi Ilia,
bucurându-se de potriveala asta. Curtea era pustie, nu era nici un suflet de om,
şi dincolo de zid se auzea larma surdă şi puternică a mulţimii prinse în
înghesuială. Văzu imediat centrala termică, era însă încuiată. Îi dădu ocol, se
sui pe acoperişul ei, de acolo pe zid şi sări pe trotuarul gol, despărţit de
mulţime printr-un cordon de soldaţi. Trebuia acum să se strecoare pe lângă ei
ca să intre printre oamenii adunaţi acolo. Se apropie în fugă de răspântie, se
furişă printre doi soldaţi şi ajunse la şoseaua ticsită de lume. Se gândi imediat
că a greşit, că trebuia să rămână la portic. Într-o secundă mulţimea îl târî cu
forţa uriaşă a valului care se sparge la ţărmul mării. Văzu semaforul în faţa lui.
Pentru prima dată lui Ilia i se făcu de-a dreptul frică. Nu era speriat că
Fedia, izbit de semafor, putea să se facă praf, ci se gândea ce se va întâmpla cu
capul lui. Nu putea să-şi mişte mâinile cu care îşi ferea aparatul, acesta îi
apăsa burta, dar Ilia nu simţea durere, ci o nelinişte îngrozitoare. Fu purtat
către semafor, se opri puţin în stânga lui. Un bărbat cu faţa zdrobită stătea în
picioare, lipit de semafor. Era mort, nu avea loc să se prăbuşească.
La un moment dat, pământul se mişcă şi se căscă sub Ilia, şi el căzu în gura
de canal al cărei capac fusese mişcat de picioarele mulţimii. Avu noroc, căzu
pe un ghemotoc de câlţi uitat acolo de instalatori. În stânga se afla grătarul
ridicat puţin într-o parte. Ilia trase de el şi acesta se deschise complet. Se vârî
în vizuina asta şi, nu se ştie de ce, închise grătarul deasupra lui. Instinctul îi
salvă viaţa. Oamenii căzuţi pe urmă umplură până la refuz gura de canal în
câteva minute, l-ar fi putut zdrobi într-o secundă. Corpurile celor căzuţi erau
atât de tasate, încât miile de oameni călcau pe ele fără să-şi dea seama că e
carne de om.