Ludmila Ulitkaia - Imago

să fie convins că solfegiile îi vorbeau în cuvinte simple despre felul cum era
alcătuită lumea însăşi, într-o primă aproximaţie.
De două ori pe săptămână, petrecea o oră şi jumătate cu Iuri Andreievici:
scria dictări complicate, făcea la nesfârşit exerciţii care îi dezvoltau memoria
şi cunoştinţele muzicale. Iuri Andreievici cânta la pian şi Sania învăţa să
distingă din auzite intervalele şi acordurile, succesiunea lor, trecerile dintr-o
tonalitate într-alta.
Făcură din nou apel la Evghenia Danilovna, şi ea îşi rupse, pentru Sania,
două ore pe săptămână din programul foarte încărcat – la vremea aceea se
ocupa de elevii supradotaţi, cel puţin zece dintre elevii săi aveau să facă
celebră mai târziu Şcoala Centrală de Muzică. Renumita profesoară ţintea să
formeze interpreţi de excepţie, ori cu schilodul de Sania era curată pierdere de
vreme, dar în generaţia ei – a prietenelor Annei Aleksandrovna – nu se punea
problema să fie refuzat un copil din acelaşi mediu, chiar dacă nu avea nici o
perspectivă. Datorită noii metode aplicate pentru cele două degete îndoite ale
lui Sania, acesta reuşi s-o scoată la capăt cu programa ingenios alcătuită,
interpretând, la încheierea pregătirii, Ciacona de Bach într-o prelucrare a lui
Brahms pentru mâna stângă. Anna Aleksandrovna îşi vându ce-i mai rămăsese
din bijuterii – cerceii cu briliante şi pandantivul. Ca să plătească meditaţiile.
Sania zbura la lecţii ca la o întâlnire de dragoste, dar şi Iuri Andreievici îşi
iubea noul elev, fiindcă prindea totul din zbor şi punea uneori întrebări care
depăşeau cu mult materialul parcurs, şi atunci profesorul se lumina la faţă, se
umplea de zâmbet, dar ştia să fie şi sever, nu-i plăcea uşurătatea de nici un fel.
Obişnuia să termine lecţia la ora fixată, nici mai devreme, nici mai târziu, şi,
când s-a întâmplat o dată ca Sania să întârzie un sfert de oră din cauza
troleibuzului avariat, nu i-a făcut cadou cele cincisprezece minute.
În afară de solfegiu, armonie şi istoria muzicii, Sania trebuia să-şi dea
examenele de cultură generală: limbă şi literatură rusă, limbă străină şi istoria
URSS. Nu-şi făcea griji în privinţa lor. Pentru el cel mai greu examen era
proba de pian. Trebuia să cânte programul pregătit dinainte şi să citească la
prima vedere o piesă muzicală. Candidaţilor la muzicologie nu li se cerea,
desigur, să stăpânească la perfecţie instrumentul, dar Sania avea emoţii. Îi
pierise curajul să interpreteze o lucrare muzicală de când cu isprava lui
Murîghin, în urma căreia se alesese cu ruptura de ligament.
Trecu examenele teoretice foarte bine. La proba de pian se prezentă
mulţumitor: Elena Danilovna nu-şi irosise energia în van. Lucrul cel mai
interesant era că nimeni din comisia de examen nu observă că două degete de