Ludmila Ulitkaia - Imago

Zicea că sunt bune pentru avansare. Aşa a avansat timp de cinci ani până a
obţinut un apartament la Kunţevo, într-o casă de cărămidă, şi o funcţie bună.
Nu uita niciodată sfatul Conducătorului: învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi. Se ducea la
tot felul de cursuri de instruire continuă, obţinând, printre picături, o a doua
calificare.
De un singur lucru nu avea parte, de moştenitori. Ce să faci, ironie a sorţii
pusă pe rele. În ţara care ocupa primul loc în lume la număr de avorturi, s-a
nimerit ca tocmai la Poluşka ovarele să nu prindă rod, sămânţa să nu
încolţească, să nu se întâmple miracolul atât de banal.
În toţi anii aceştia atât de fericiţi pentru Olga, Tamara s-a văzut rar cu ea:
piedica era tăcerea inexplicabilă a lui Brincik. Iubirea ei secretă nu mai era de
mult un secret, dar nu pomenea niciodată de Marlen în discuţiile cu prietena
sa, şi Olga o lua ca pe o jignire: aşa ceva nu se făcea între prietene, între
femei. Fără să stea la taclale despre lucruri intime ca să ungă maşinăria
amiciţiei, aceasta se veştejea văzând cu ochii, îşi pierdea tot farmecul. Chiar
şi atunci când au sărbătorit plecarea neaşteptată a lui Marlen cu familia în
Israel, Tamara n-a scos o vorbă. Ce să spună?
Apoi au venit vremuri grele pentru Olia. A emigrat Ilia. S-a schimbat totul în
viaţa ei: trecutul şi-a pierdut orice sens şi nimic nou, care să aibă sens, nu se
întrezărea în viitor. Absenţa lui Ilia s-a dovedit a fi mai tare decât prezenţa lui.
El s-a transformat într-o obsesie, şi gândurile Olgăi s-au avântat toate, ca acul
unui compas bezmetic, într-o singură direcţie. În lunile când Olga încă nu-şi
revenise după primul şoc, Tamara i-a fost alături. Criza prin care trecea
prietena sa arăta la început ca o boală ulceroasă clasică, dar ea vedea şi
simptomele unei depresii: Olga stătea întoarsă cu faţa la perete, nu scotea o
vorbă, nu se scula cu zilele din pat, nu mânca şi aproape că nu bea nimic. Cu
intuiţia ei de medic, simţea că se apropie ceva rău.
— Îţi faci rău cu mâna ta, Olia, trebuie să-ţi scapi pielea, o să înnebuneşti,
o să te îmbolnăveşti, scoate-ţi răul din inimă şi aruncă-l, nu poţi trăi aşa.
Tamara încercă s-o scoată din depresie. Mai întâi o duse la un psiholog,
care îşi primea pacienţii într-un local subteran şi clandestin în acelaşi timp.
Apoi trase de ea să meargă la un psihiatru. Manevrele naturii, solicitudinea
Tamarei şi antidepresivele o scoaseră pe Olga la liman. Când începu să aibă
hemoragii frecvente, destul de repede după plecarea lui Ilia, Tamara aproape
că se bucură, se gândi că o afecţiune somatică o să-i salveze psihicul. Dar
Olga continuă să se gândească şi să discute numai despre Ilia. Dacă boala era
învinsă, focul supărării, al geloziei şi al furiei nu se stingea. Aproape că nu