Ludmila Ulitkaia - Imago

vindecă de toate bolile.
— Asta-i o raritate, ce ţi-am adus. O să apreciezi…
A apreciat Sania după două zile, când a luat volumul şi şi-a dat seama că
ţine în mână „Clavecinul bine temperat cu toate tonurile şi semitonurile, cu
terţele majore sau do, re, mi, şi terţele minore sau re, mi, fa… Compus de
Johann Sebastian Bach – capelmaistru şi director al muzicii de cameră, în
vremea prinţului de Anhalt-Köthen“.
Nu degeaba insistase Niuta să înveţe limba germană. Sania a reuşit să
citească titlul scris cu caractere gotice…
Când a deschis volumul, s-a înviorat. Era o adevărată minune: Urtext, textul
original al autorului, volumul paisprezece din prima culegere completă a
operei componistice a lui Bach, editată la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Ediţiile pe care le văzuse până atunci aveau adaosuri: linii subţiri, tempouri,
ba chiar era indicat locul unde să pui degetul. Acum avea în faţă textul curat şi
asta îl zgudui de-a dreptul – ca şi cum s-ar fi găsit singur, faţă-n faţă cu
genialul compozitor. Fără intermediari. Ca toţi aceia care se ocupau cu teoria
muzicii, studiase şi el Clavecinul bine temperat, îl entuziasmase simplitatea şi
limpezimea construcţiei – dezvoltarea tonalităţilor, în do-major, în do-minor,
în do-diez major. Preludiul al treilea, îşi aminti Sania, fusese compus mai întâi
în do-major, pe urmă Bach îl corectase introducând şapte diezi, şi gata! Şi tot
aşa pentru cele douăzeci şi patru de tonalităţi utilizate. Simplisim! Exerciţii
pentru elevi. Compusese pentru fiul său adolescent şi scrisese: abecedar
muzical pentru învăţătură. Fără nici un fel de note marginale, indicaţii – cântă
cum vrei, muziciene! Ai deplină libertate!
Sania se ambală serios: cunoştea destule interpretări ale Clavecinului şi
ardea de nerăbdare să le asculte din nou şi să le compare.
Avea în casă discuri – înregistrarea superbă cu Samuel Feinberg. Discul îl
cumpărase Niuta de mult. Cuprindea toate cele patruzeci şi opt de preludii şi
fugi. Avea şi înregistrările cu Richter, minunate, dar discurile erau groaznic de
zgâriate.
Sania găsi discul cu Feinberg şi-l puse. Avea dreptate Kolosov – sunete
curate, te purificau. Plonjă cu toată fiinţa în muzică. Sau lăsă muzica să treacă
prin el.
Pierdu o săptămână întreagă ascultând muzică şi citind notele din partituri.
Feinberg era un adevărat magician. Părerile erau împărţite – unii îl
preamăreau pe Glenn Gould pentru interpretarea preludiilor şi fugilor, pentru
alţii Richter era maestrul şi dumnezeul lor. Dar la Feinberg simţeai atâta