Ludmila Ulitkaia - Imago

soacra avea o fire mai hotărâtă. Găsea la ea ceva din trăsăturile Nataşei –
trupul ceva mai împlinit, câteva viitoare cute la gură, moliciunea buzelor. Soi
minunat, sănătos. Avea ceva din corpolenţa femeilor zugrăvite de Kustodiev,
atât de atrăgătoare totuşi.
Nataşa ridică diploma aruncată pe jos.
— Ce-i asta, Boria?
Boris făcu un gest rotund, elegant, cu degetul şi sfârşi prin a-l ţine drept în
sus, în direcţia tavanului, în semn că erau ascultaţi.
— Diploma asta, Nataşa, am primit-o după ce atelierul de modelaj mi-a
încredinţat lucrarea cu obiectul denumit S.L. şi încă două exemplare din
remarcabilul obiect reprezentând, fetiţo, sarcofagul conducătorului şi
învăţătorului tuturor timpurilor şi al tuturor popoarelor, Vladimir Ilici Lenin.
Uită-te atentă la semnătură. Puterea supremă îmi arată toată recunoştinţa ei.
După declaraţia pompoasă, strigată din toţi rărunchii, dădu de două ori cu
tifla înspre tavan. Degetul mare al lui Boris Ivanovici se înfipse zdravăn între
degetul arătător şi degetul mijlociu.
Maria Nikolaevna zâmbi. Nataşa îşi încrucişă mâinile albe pe pieptul şi mai
alb.
— Ce o să se întâmple acum?
Boris luă una dintre foile de hârtie subţiri, cenuşii, îngrămădite peste tot
prin casă, şi scrise cu creionul: „El a dispărut nu se ştie unde“.
Şi pe aceeaşi foaie îşi schiţă portretul aşa cum îl făcea întotdeauna – capul
mare, îndesat între umeri, barba scurtă, crescută în părţi şi fruntea cu un
început de chelie la tâmple.
— Te rog, mai toarnă-mi puţin ceai, Maria Nikolaevna! zise el mişcând cu
zgomot ceaşca.
Nataşa stătea încremenită pe scaun. Maria Nikolaevna plecă să pună apa la
fiert în ceainic.
Boris îşi îmbrăţişă soţia.
— Ştiam eu! E îngrozitor!
Pe urmă luă creionul şi scrise: „O să te aresteze“.
„Plec de acasă peste jumătate de oră“, scrise Boris. Şi se desenă dându-se
de-a berbeleacul pe scări. Nu mai avea loc pe hârtie. O rupse şi-i dădu foc.
Aşteptă până arse ajungând la degete şi aruncă restul în scrumieră.
Luă o altă foaie şi se desenă alergând pe stradă. Sus scrise cuvântul „Gară“,
i-o arătă Nataşei şi Mariei Nikolaevna, intrată în cameră chiar în clipa aceea.
Soacra dădu din cap, înţelese mai repede decât soţia.