Ludmila Ulitkaia - Imago

„Porc de câine, îmi zice el mie că-i urât să minţi! Înadins îmi întinde plasa
ca să mă înfunde, să mă zăpăcească…“
Ilia se simţi stăpân pe el:
— Ne-au învăţat la şcoală că decembriştii s-au purtat ca nişte eroi, că nu lea
reuşit complotul fiindcă era o înţelegere între nobili, fără nici o legătură cu
poporul, cu ţăranii…, răspunse moale Ilia.
Cibikov se crispă:
— Ei, aşa scrie în manualul de şcoală! Nu despre asta-i vorba. Eroismul lor
a dus, din păcate, la rezultate total contrare proiectului lor: au frânat reformele
deja pregătite de suveran. Aceia care i-au condamnat pe decembrişti – ăştia le
erau rude, camarazi din regiment, prieteni – lucrau pentru întărirea statului, iar
ei nu făceau decât să-l slăbească. Şi unii, şi alţii ştiau că reformele erau
necesare, dar nu le-au făcut decembriştii, ci adversarii lor. Asta-i dialectica
istoriei, ca viaţa însăşi, şi e paradoxală uneori. Politică de stat au făcut
conservatorii, nu liberalii.
„Încotro bate iar? M-au chemat să trăncănesc despre teorie? Atenţie, mare
atenţie“, îşi zise Ilia ca să nu piardă controlul.
— Niciodată n-a fost Rusia atât de plină de forţă ca-n zilele noastre. O
singură perioadă din istoria ei poate fi comparată cu ce trăim noi azi – Rusia
din timpul ţarului Alexandru Eliberatorul. La începutul secolului al XIX-lea,
Rusia a eliberat Europa, cum a făcut-o şi la mijlocul secolului XX. Răscoala
decembriştilor a aruncat înapoi Rusia cu zeci de ani! Numai că-n istorie,
gloria i-a revenit lui Muraviov-Apostolul 49 şi anatema lui Muraviov-Călăul 50 .
Erau una şi aceeaşi familie, acelaşi mediu. Ştii dumneata că prinţul Serghei
Volkonski, decembristul, la bătrâneţe, întors din locul unde fusese deportat,
înainte să plece în străinătate, s-a dus să-şi ia rămas-bun la mormântul lui
Bekendorf, şeful Secţiei a III-a 51 , prietenul şi camaradul său de arme?
Cibikov vorbea ca un om cultivat. Şi vocabularul, şi intonaţia… O fi
colonel pe bune? Ah, ce treabă serioasă…
— Şi dumneata, şi prietenii dumitale v-aţi făcut o idee greşită despre istorie
şi despre statul rus.
În clipa de faţă, pe Ilia nu-l interesa deloc istoria statului rus. Altceva îl
preocupa: îi confiscaseră colecţia de fotografii cu portrete, o parte dintre ele
fuseseră trimise în Occident şi publicate în ziarele şi revistele de acolo. Dacă
ajungeau în mâinile lor, o să descopere că el era autorul. Din mulţimea
fotografiilor scăpate dincolo pe mare sau prin aer fuseseră publicate minimum
unsprezece. Sau douăsprezece. Nu avea cum s-o întoarcă.