Ludmila Ulitkaia - Imago

povesti plângând că în ajun, cam pe la aceeaşi oră, le percheziţionaseră şi lor
casa. Dar lucrurile nu se sfârşiseră prea bine. Îl luaseră cu ei pe Edik, şi pânăn
momentul acela el nu se întorsese. Găsiseră o mulţime de ciorne, materiale
corectate cu roşu pentru ultimul număr al revistei, şi în afară de asta, luaseră
cinci numere din Vestnik RHD 78 şi o grămadă de alte materiale samizdat.
Confiscaseră şi câteva fotocopii ale celei mai antisovietice cărţi, imprimată
pentru elita partidului în tiraj mic, cu menţiunea „Strict secret“ – Tehnologia
puterii a lui Avtorhanov.
Camera Elenei Alekseevna fusese şi ea supusă unei „acţiuni de
salubrizare“: îi confiscaseră două exemplare din Biblie, o statuetă a lui
Buddha, nişte mătănii şi câteva xerocopii ale unor texte budiste. Ceruseră
lămuriri stăpânei casei privind limba în care fuseseră scrise toate porcăriile
acelea antisovietice. Ea încercă să le explice că e orientalistă, specialistă în
budism, că foloseşte mai mult două limbi – sanscrita şi tibetana. Şi că hârtia pe
care o ţin ei în mână e copia unui document scris în secolul al VII-lea.
Ignoranţa lor proverbială avea un oarecare farmec: când unul dintre
neaveniţi îi şoptise că ştie el multe despre sacrificiile sângeroase practicate de
budişti, Elena Alekseevna, deşi înspăimântată, nu se putuse abţine să nu râdă.
Chiar şi acum zâmbea când povestea. Credea că i se vor înapoia copiile, dacă
nu, fie şi aşa, dar îi părea rău de Biblia familiei, cu numele primilor ei
posesori trecute pe ultima pagină.
Hotărâră să meargă la Serghei Borisovici ca să-i sfătuiască, doar era om
încercat. Casa lui era, ca întotdeauna, plină de lume: un fost deţinut proaspăt
eliberat, în trecere spre Rostov, un bărbat din Asia Centrală, o femeie în vârstă
cu nume de floare, Malva 79 , pe care Miha o mai văzuse, şi Iulik Kim în
persoană cu chitara lui. Băură unii ceai, alţii cafea, unii vodcă, alţii vin.
Aliona se uita strâmb, o enerva întotdeauna atmosfera aceasta de loc de
trecere, de gară, de azil de noapte. Miha îl duse pe socru-său într-un colţ şi-i
povesti cum stăteau lucrurile cu Edik. Îl întrebă dacă să nu se ducă la secţia
raională a KGB, sau poate chiar la sediul central al KGB?
— Te duci sau nu, n-are importanţă, ei au dreptul să-l reţină şaptezeci şi
două de ore fără să-i prezinte capetele de acuzare, zise Serghei Borisovici.
De când era copil, încercase să pătrundă înţelesul regulilor puse în practică.
— Probabil că ei n-o să spună nimic deocamdată. Dar trebuie acţionat, ca
să înţeleagă că există persoane interesate de caz. O să se clarifice lucrurile de
azi în trei zile.
Miha plecă la Ilia, şi Elena Alekseevna împreună cu Jenia merseră la sediul