Ludmila Ulitkaia - Imago

renaşte, prinde viaţă, dracu’ ştie ce… Dumnezeu ştie ce… E cazul
tămăduirilor miraculoase. Sfinţii care înfăptuiesc minuni în numele Domnului
nostru Isus Cristos n-au cunoştinţe de biochimie, iar biochimiştii, atotştiutori
în privinţa proceselor distructive în boala canceroasă, habar n-au pe ce buton
misterios au apăsat Ioan din Kronstadt sau preafericita Matrona, ca să pună în
mişcare programul de rezervă.
Olga nu se întoarse la spital după Anul Nou. Începu să se trateze singură
cum face pisica bolnavă, fugită în pădure să mănânce plante medicinale. Se
înconjură de tot felul de tămăduitori şi babe doftoroaie, îşi făcu apariţia şi un
renumit erborist din Pamir. Înghiţea tot felul de infuzii, mânca pământ din
locuri tainice, bea urină. Veneau la ea ghicitoarele, cititoarele în stele. Unde le
găsea?
Împăcată cu gândul că fiica ei avea să moară curând, Antonina Naumovna
era de-a dreptul răvăşită. Moartea provocată de cancer era mai de înţeles
decât vindecarea prin metode atât de înapoiate, aproape indecente. Prevăzând
sfârşitul apropiat al Olgăi, doctoriţa venea s-o vadă acasă, o examina, o
pipăia, îi cerea să-şi facă analizele şi investigaţiile necesare, dar bolnava se
mulţumea să zâmbească enigmatic şi să clatine din cap: nu şi nu… La ce bun?
Doctoriţa era nedumerită. Asemenea tumori nu se resorb. Îi palpa
subsuorile, îi apăsa vintrele. Ganglionii se micşoraseră. Dacă era vorba de o
descompunere, trebuia să fi apărut intoxicaţia. Or, Olgăi îi dispăruse
gălbeneala, chiar luase puţin în greutate. Remisie? Din senin? De ce?
Jumătate de an mai târziu, Olga începu să iasă afară, şi vizitele Tamarei se
împuţinară. Era puţin necăjită că prietena ei nu punea mare preţ pe miracolul
divin, săvârşit sub ochii lor: aducea mereu vorba că Olga ar trebui să
primească botezul măcar din recunoştinţă faţă de Dumnezeu, pentru miracolul
care se înfăptuia. Olga râdea cu sughiţuri ca un copil, aşa cum făcea odinioară:
— Eşti fată deşteaptă, cultivată, Brincik, ditamai omul de ştiinţă, de ce ai
ales credinţa asta caraghioasă, de ce l-ai ales pe Dumnezeul ăsta care cere ca
oamenii să-i fie recunoscători, sau îi pedepseşte ca pe căţei, sau îi
recompensează dându-le anafură? Măcar de te-ai fi dus la budişti…
Tamara se simţea ofensată, înghiţea în sec, dar continua să aprindă lumânări
pentru sănătatea Olgăi şi-i scria numele ca să fie pomenită în rugăciuni. De
altfel, cu toată supărarea ei, nu putea să nu observe cât de mult se schimbase
Olga. Aceasta nu mai vorbea despre Ilia. Nici de bine, nici de rău. Când
Tamara aducea vorba despre el, Olga o scălda:
— Totu-i în ordine! El s-a hotărât deja, e doar o problemă de timp. Să nu