Ludmila Ulitkaia - Imago

un salariu de 800 de ruble, devenise o adevărată cercetătoare.
Tamara rămânea la laborator până noaptea târziu, la staţia de metrou
Molodiojnaia o aştepta Marlen, care de la unsprezece la douăsprezece îl
plimba pe Robik, setterul lui drag, cu atât mai drag cu cât îi oferea prilejul să
iasă seara din casă.
Trăiau marea lor dragoste secretă, având toate ingredientele unui sentiment
ieşit din comun, divin: relaţii intime depline, în toate sensurile, fiecare
atingere însemnând o senzaţie proaspătă de arsură, înţelegere reciprocă mai
presus de cuvinte, fericirea tăcerilor împărtăşită de amândoi şi plăcerea
resimţită în conversaţii. Pe Marlen îl uimea generozitatea nemaiîntâlnită a
Tamarei, ea îi accepta până şi defectele, luându-le drept calităţi, şi nu înceta să
fie fermecată de inteligenţa, cunoştinţele şi nobleţea caracterului său.
Ultima dintre calităţi o vedea în devotamentul lui pentru copii şi familie,
pentru tradiţiile evreieşti pe care el le introdusese în căminul său. De ceva
vreme nevasta lui rusoaică punea masa de sabat vineri seara şi citea
rugăciunea în ivrit deasupra a două lumânări. Strămoşii comunişti ai lui
Marlen s-ar fi răsucit în mormânt dacă ar fi ştiut, numai că pe deţinuţii de la
Kolîma nu-i îngropau în morminte. Doar mama lui, scăpată printr-o minune de
lagăr, căreia frica îi luase minţile, fusese îngropată în cimitirul Vostriakovo.
Părinţii Lidei, drăgălaşa soţie a lui Marlen, ar fi rămas cu gura căscată dacă
ar fi aflat de „jidovirea“ fiicei lor, dar, în primul rând, nu ştiau nimic despre
distracţiile de vineri din familie, în al doilea rând, ţineau la Marlen fiindcă era
băiat vesel, binevoitor, dispus întotdeauna să bea şi să dea de băut la toată
lumea, dar nu după obiceiul ruşilor, ci cu măsură. Erau oameni sovietici
simpli, cumsecade, fără pretenţii, el – inginer, ea – învăţătoare, habar nu aveau
că Marlen plănuia să-şi ducă familia în Israel.
După ce sărbătorea începutul sabatului vineri seara, Marlen îl lua de zgardă
pe Robik şi-l ducea în blocul cu patru etaje din apropiere, la Tamara, să
petreacă sâmbăta în perfect acord cu preceptele din Talmud. Robik, culcat sub
pat, avea şi el partea lui de plăcere, rodea osul pregătit special. Raisa Ilinicina
stătea ascunsă în camera de nouă metri pătraţi, nu se ducea nici măcar la
closet, ca şi cum nu se afla în casă.
Viaţa Galiei se ameliora văzând cu ochii. Soţul i-a găsit un post potrivit,
lucra acum la clubul sportiv al armatei – muncea în specialitatea ei şi primea
un salariu bun. Ghenadi nu-i pricinuia nici un fel de necazuri: îi era credincios,
n-o minţea, n-o dezamăgea, se ţinea de promisiuni. El nu avea o viaţă uşoară.
Muncea mult, pleca mereu în delegaţie, urma nişte cursuri prin corespondenţă.