Ludmila Ulitkaia - Imago

în grădina de legume, spălau rufele în apa râului, nepoţii prindeau peşte,
nepoatele şi cele două mătuşi culegeau fructe de pădure şi ciuperci. Toată
lumea desena, cânta şi monta spectacole pentru copii.
Sosi să petreacă trei zile cu ei o verişoară a lui Nikolai Mihailovici,
fluşturatica Anastasia, cu vocea ei puternică, minunată. Puse ochii pe Boris
Ivanovici şi-i suci minţile. Pradă uşoară, Boris se prinse imediat. Nu pierdură
timpul, şi prima noapte putea să fie o reuşită de la cap la coadă, dacă nu
zăboveau prea mult la cheful agrementat cu cântece. Cânta Anastasia foarte
frumos, avea un fel de şic ţigănesc, vocea îi era sonoră şi provocatoare. Pe
Nataşa, soţia lui, nu avea cum s-o întreacă femeia asta mărunţică, cu sânişori
de copilă, abia răsăriţi, cu nasul lung, pe urmă însă Boris Ivanovici îşi aminti
mult timp de ea şi se minună: femeia asta costelivă şi colţuroasă era ca apa
vie, l-a luat să-l spele cu totul, să-i desfacă os cu os, muşchi cu muşchi şi să i
le pună iar la loc. Nu ţinea minte Boris ca vreodată să se fi simţit atotputernic
şi plin de vigoare, aşa cum se simţise cu ea. Plecă Anastasia cu barca în a
patra zi a legăturii lor de dragoste, urma să fie de gardă, era medic şi şef de
secţie. O conduse toată familia, ea cântă pe malul apei pentru ultima dată, cu
vocea ei extraordinar de curată, fără note false Îşi spăla Marusenka
picioarele albe şi flutură mult timp batista din barcă, îndreptându-se spre
debarcaderul mare ca să traverseze cu feribotul.
„Femeie instruită, dar curvă pe cinste!“ îşi zise în sinea lui Boris Ivanovici
entuziasmat şi nedumerit în acelaşi timp. Nu întâlnise asemenea femeie în viaţa
lui.
Parcă ghicindu-i gândurile, Nikolai Mihailovici îi zise încet, să audă numai
el:
— Nastia are sânge fierbinte, străbunica sau străstră… se încurcase cu
Puşkin.
De sărbătoarea Schimbării la Faţă plecară toţi de cu seara la biserica de la
Kaşino. Întâi cu feribotul, apoi cu autobuzul. Drum lung şi obositor.
Oameni instruiţi, dar credincioşi – nici asemenea oameni nu mai văzuse
Boris Ivanovici.
— Traiul vostru e cam antisovietic, remarcă mirat.
— Nu, Boris, e asovietic, începu să râdă Nikolai Mihailovici.
Boris era numai ochi, privea curios răsăritul soarelui, cerceta atent
bancurile de nisip inundate de apă, plevuşca şi peştii mari înotând de colocolo,
părând că au treburi importante de rezolvat, că vânzoleala lor are sens,
malul nisipos cu cochilii goale de scoică şi iarbă cu fire conturate, pe care o