Ludmila Ulitkaia - Imago

Băieţilor le veni cheful să fotografieze, dar li se făcu frică, şi apoi nu era
prea multă lumină.
În chip misterios, apăru iar berea blondă cehească, trebuiră să mai bea câte
două halbe. Ieşiră de acolo cu picioarele ca de plumb şi foarte veseli. La
despărţire, Pierre îi dărui lui Ilia Hasselbladul său. Mai întâi Pierre îi propuse
să facă schimb de aparate, dar Ilia nu putea să i-l dea pe Fedia al lui:
— E cadou de la tata, nu-i un lucru oarecare, face parte din viaţa mea.
— Înţeleg. Ia-l pe ăsta.
Unchiul Orlov le dărui servieta de contabil. Era grea, plină cu cărţi. Se
despărţiră lângă metrou şi o luară în trei direcţii diferite: Ilia şi Pierre
hotărâră să meargă în centru pe jos, Orlov o luă şi el pe jos, dar în altă parte –
locuia la piaţa Oktiabrskaia.
Miha ducea servieta cu cărţi. Coborî împreună cu Sania la metrou.
Sărbătoarea continua încă, deşi festivalul era declarat închis de oficialităţi.
O mulţime de oameni veseli şi beţi, puţin obosiţi de sărbătoarea care ţinuse
două săptămâni, profitau din plin de ultima seară.
Erau puţini străini rămaşi, dintre aceia care au dat culoare, pentru o vreme,
peisajului moscovit. Cu siguranţă că plecaseră să-şi facă bagajele, să doarmă,
să-şi ofere lucrurile la schimb, să-şi vândă restul de valută şi să îmbrăţişeze
fetele sovietice, care cunoşteau pentru prima dată farmecul amorului cu un
austriac, suedez sau cu un cetăţean din Ghana independentă.
Prietenia între popoare triumfa. În ciuda a tot ce li se băgase în cap
sovieticilor, străinii se dovedeau a fi băieţi buni – nici urmă de capitalişti,
numai comunişti şi simpatizanţi ai lor. Ca Picasso cu porumbelul său şi ca
progresistul de Federico Fellini.
Sania şi Miha îşi petrecură jumătate din noapte aşezaţi pe banca din curtea
casei-dulap de pe strada Cernîşevski, pălăvrăgiră despre îndreptarea
moravurilor în Rusia, îl lăudară pe Hruşciov, care a ridicat cât de cât Cortina
de Fier. Pe urmă trecură la subiecte mai personale. Miha i se destăinui lui
Sania că nu i-a vorbit răspicat zeflemistului de Ilia despre sărmana Minna,
despre relaţiile lor păcătoase, despre senzaţia penibilă că nu va scăpa de
povara asta până-n clipa morţii.
Sania dădea din cap şi tăcea: îşi imaginase întotdeauna că relaţia
misterioasă dintre bărbat şi femeie era ceva murdar, ceva respingător şi
atrăgător totodată. Dar nu reuşea să ajungă la miezul problemei, îi lipseau
cuvintele.
Arătau puţin descurajaţi, îngăimară ceva şi se despărţiră.