Ludmila Ulitkaia - Imago

erau morţi şi Kostia era însurat, ar fi momentul să plece la Ilia. Cât să mai
aştepte ca să fie cu Ilia împreună?
Valentina, sora Antoninei Naumovna, stătea timidă într-un colţ al mesei. Nu
arăta chiar a ţărancă, dar avea aerul omului simplu, necizelat. Locuia la
Protvino, la o sută de kilometri de Moscova, în orăşelul oamenilor de ştiinţă,
şi nu era femeie de serviciu, după cum puteai crede văzând-o, ci o foarte
respectată cercetătoare în biologie. Olga nu ştia toate lucrurile astea. Îşi
amintea doar că mama nu era deloc drăguţă cu mătuşa, ba chiar spunea ceva,
nu fără ironie, despre o oaie care îi dăduse de furcă Valentinei toată viaţa. Era
adevărul adevărat. Valentina terminase un institut veterinar. Dar în gura surorii
mai în vârstă, mare şefă, asta suna a ceva demn de dispreţ.
Mătuşa stătea în dreapta Olgăi, nu se uita în jur, doar în farfuria ei. La un
moment dat, se întoarse brusc spre nepoată şi-i zise:
— Plec în curând, Olecika. Înnoptez în oraş, la o prietenă. Ţi-am adus ceva,
o amintire din familia noastră…
Olga se arătă mirată, dar se ridică de la masă şi îşi conduse mătuşa în biroul
mamei. Acolo muncise ea toată viaţa, dormind pe sponci şi scriind articole
despre eroismul ţesătoarelor, dărăcitoarelor şi mulgătoarelor, rapoarte şi
cuvântări, directive şi mustrări cu avertisment. Odată scrisese un roman şi
puţin lipsise să primească Premiul Stalin. Bătrâna maşină de scris acoperită cu
o husă din imitaţie de piele, pe care scriitoarea însăşi o numea drăgăstos
„martira“, stătea pe birou, chiar în mijloc, ca un sicriu mititel. Marca
Underwood. Lângă garnitura de birou lucrată în fontă, cu un muncitor cu
muşchii zdraveni, se afla bustul lui Tolstoi şi fotografia ei cea mai reuşită: o
tânără fată în haină de piele, cu gura strânsă.
Antonina Naumovna nu accepta în birou nici un fel de mobilă veche,
restaurată de soţul său. Toate piesele de mobilier din cameră erau masive,
staliniste, procurate printr-o reţea specială de distribuţie, aveau chiar şi
plăcuţe metalice ascunse înăuntru în chip de etichete. Scriitoarea murise pe un
divan din piele aparţinând statului.
Imediat ce îi luaseră corpul, Olga scosese salteaua, şi Kostia o cărase la
gunoi. Ea aruncase fiolele şi flacoanele cu medicamente, nu rămăsese nimic, în
afară de miros.
Valentina Naumovna intră în biroul surorii sale şi rămase surprinsă,
zicându-şi în sinea ei că nu era cu putinţă să locuiască un om acolo. Pe perete
atârnau trei portrete oficiale: unul mare al lui Lenin şi două mici ale lui Stalin
şi Dzerjinski. Se aşeză pe marginea divanului din piele, ţinându-şi mica