Ludmila Ulitkaia - Imago

o familie de preoţi. Tatăl ei era director la seminarul din Nijni-Novgorod. Toţi
ai noştri erau feţe bisericeşti – bunicii, străbunicii, unchii.
— Mama nu mi-a zis niciodată… murmură Olga cu glasul pierdut.
— Din cauza asta… erau toţi preoţi, zise mătuşa dând din cap şi continuă
să-şi plimbe degetul pe fotografia care îşi pierduse mult din culoarea sepia.
Tatăl nostru, Naum Ignatievici, seamănă cu mamă-sa, Praskovia, e tot brunet,
cu ochii negri, ea era grecoaică, se trăgea tot din neam de preoţi. După
Praskovia, soiul ăsta de oameni a dispărut, s-a terminat cu bruneţii.
— Mama nu mi-a spus nimic.
— Bineînţeles că nu ţi-a spus. Se temea. Am să-ţi povestesc tot ce ştiu.
Când era mică, Antonina ajuta mult în casă. O fată minunată. Erau cinci băieţi,
era singura lor soră. Dintre băieţi, trei erau mai mari şi doi mai mici. Ea le-a
fost dădacă. Andrei şi Panteleimon semănau amândoi cu mama, cu pielea
deschisă la culoare. Au murit în acelaşi an, fuseseră deportaţi. Antonina e mai
mare decât mine cu zece ani, eu m-am născut în 1905, nu sunt în fotografia asta.
Dar ţin minte că ea mă hrănea, mă îmbrăca. Era tare bună, repetă insistent
Valentina.
Mângâie fotografia de reprezentare a familiei. Celelalte două fotografii de
amator se făcură sul.
— În 1920 l-au deportat pe tatăl nostru, Naum Ignatievici, preot la o
biserică din Kosmodemiansk, zise ea punând degetul pe o fetiţă cu chip sever,
care îşi ţinea mâna pe umărul unui băieţel. Nu-i prea ţin minte pe părinţi. Ştiu
mai multe din ce mi-a spus mătuşa Katia. L-am văzut pe tata ultima oară în
1925, când s-a întors din surghiun. Mama murise deja. Mătuşa Katia m-a luat
la ea.
— Cine e mătuşa Katia? o întrebă Olga.
O cercetă pe Valentina şi, dintr-odată, descoperi că nu arăta deloc a om
prost, că nu era o amărâtă. Femeie discretă, liniştită. Vorbea corect, mai mult
decât corect.
— Mătuşa Katia e sora mamei, Ekaterina Anisimovna Kamîşina, m-a luat de
mică la ea, când ne-au deportat părinţii. Erau deja băieţi mari Piotr şi Serafim,
i-au renegat pe părinţi, n-au fost deportaţi. Cu tata a plecat Nikolai, la vremea
aceea terminase seminarul teologic şi slujea ca diacon într-un sat mic pe
Volga. E acela în anteriu din fotografie, pe atunci învăţa la seminar. Au pus
mâna pe el, era preot, a ajuns în lagăr, nu ştiu în ce an, nu ştiu nimic despre el.
Mătuşa Katia a pierdut legătura cu el. Cei doi băieţi mai mici, Andrei şi
Panteleimon, au fost deportaţi împreună cu părinţii, au murit amândoi.