Ludmila Ulitkaia - Imago

militare. Totul a mers ca pe roate: a stat zece zile la arest, iar pe urmă l-au
trimis în armata operativă ca simplu soldat. Şi uite aşa, până s-a sfârşit
războiul – pentru el războiul s-a terminat în 1944, după ce-a fost rănit –, nici
măcar o singură dată n-a mai avut prilejul să dea ordine. Doar să le
îndeplinească. Misiunea era aceeaşi mereu: din punctul A să ajungă viu în
punctul B. Şi alte multe griji mărunte – să mănânce, să bea, să doarmă, să nu
facă băşici la picioare şi să se spele, dacă se poate… Trăgea cu puşca, dacă
avea ordin să tragă. Mai multe despre asta nu vorbea. Era mut ca pământul.
— Unde aţi fost rănit? îl întrebară băieţii.
— În Polonia, în timpul ofensivei. Mi-am pierdut mâna.
Nu le mai zise ce s-a întâmplat pe urmă. Cum a învăţat să scrie cu stânga –
avea un scris rotund şi înclinat, nu lipsit de eleganţă. Se ajuta puţin de ciotul
mâinii drepte, nu purta proteză din celuloid roz. Învăţase să-şi pună cu uşurinţă
raniţa în spate – mai întâi îşi trecea cureaua peste ciot cu mâna stângă, apoi o
vâra în buclă. De la spital a plecat la Moscova. Institutul unde învăţase până la
război a fost între timp desfiinţat şi ce a mai rămas din el a fuzionat cu
Facultatea de Filologie. Aici s-a întors îmbrăcat în manta militară, mirosind a
război, şi cu cizme de ofiţer, care nu erau de nasul lui.
Ah! Universitatea de pe strada Mohovaia! Ce fericire! În trei ani plini s-a
pus singur pe picioare – şi-a curăţat sângele cu Puşkin, Tolstoi, Herzen…
În 1948, cu puţin timp înainte de terminarea studiilor, l-au propus pentru
aspirantură: conducătorul lucrării era un om minunat, medievist şi mare
cunoscător al literaturii europene, şi tema interesantă – cu o orientare romanogermană
– privea legătura lui Puşkin tocmai cu această literatură. Viktor
Iulievici pregeta, mai voia să predea copiilor, i se părea că ştia acum ce să-i
înveţe. Trebuia să aleagă, mereu avea de ales…
Unde era oare vocea aceea care să-i sufle ce să facă în momentele
hotărâtoare? N-a mai avut însă nevoie de nici o voce – conducătorul lucrării s-
a dovedit a fi un element necorespunzător, l-au dat pe uşă afară pentru
slugărnicie în faţa Occidentului şi cosmopolitism, iar la un timp după aceea l-
au arestat…
S-a ales praful de aspirantura lui. L-au trimis, conform repartiţiei, să predea
limba şi literatura rusă în satul Kalinovo din regiunea Vologda.
I-au dat la şcoală o cameră şi un antreu cu soba în care se făcea focul. Îl
aprovizionau cu lemne. La magazinul din sat se vindeau crabi din Orientul
Îndepărtat şi caramele, vin prost şi vodcă. Pâinea era adusă de două ori pe
săptămână, se formau cozi din zorii zilei, magazinul se deschidea la nouă, când