Ludmila Ulitkaia - Imago

psihiatru, doctor în ştiinţe medicale. Aş vrea să discut cu dumneavoastră şi să
vă examinez. Veniţi încoace, vă rog, zise Dulin arătându-i scaunul de lângă el.
Cum vă simţiţi? Aveţi a vă plânge de ceva?
Fostul general zâmbi şi se uită la Dulin. Îl privi insistent, cu prea mare
atenţie.
— Mă simt cum se simte omul la o vârstă anume. În general, n-am a mă
plânge de nimic.
Îşi puse pe genunchi palmele uriaşe, acoperite de pete rozalii.
Dulin le observă imediat:
— De mult aveţi psoriazis?
— De când eram tânăr. A început după război. În timpul războiului oamenii
nu se prea îmbolnăveau. Aveau altele pe cap. După război au început: inima,
burta, ficatul.
Cuvântul „ficat“ îl rosti tărăgănat, pe un ton ironic. Dulin îl examină cum
învăţase s-o facă în institut: albul ochilor, starea epidermei, mucoasele…
Alimentaţie proastă, anemie mai degrabă… să vedem analiza sângelui…da, e
anemie…
— Ce zi e azi, Piotr Petrovici? îl întrebă Dulin cu voce scăzută.
— O zi parşivă, răspunse scurt pacientul.
— Vă amintiţi data? repetă Dulin.
— Ah, da, începu să râdă pacientul, vă referiţi la martombrie? Azi e 22
iulie 1973. Sunt exact treizeci şi doi de ani şi o lună de când armata fascistă a
invadat teritoriul URSS.
Părea că generalul ia totul în zeflemea. Nu, mai degrabă era o glumă
nelalocul ei – umorul unui alcoolic! Totuşi pacientul îi plăcu lui Dulin. Îl puse
să se întindă pe pat şi-i palpă burta. Avea ficatul mărit, o degenerare a
ţesutului gras din cauza alcoolului. Asociat cu o stare de epuizare
semnificativă.
— Înălţimea? Greutatea?
— Exact şase picioare. Greutatea n-o ştiu.
Margarita Glebovna şi bărbatul de lângă uşă nu mişcau, stăteau încremeniţi
ca două statui de piatră.
— Bun, închideţi ochii, vă rog, şi atingeţi vârful nasului cu degetul arătător
de la mâna dreaptă. Acum cu stânga… În ce an v-aţi născut? Data naşterii, vă
rog…
Pacientul zâmbi:
— La 10 septembrie 1910 după naşterea lui Cristos. După calendarul iulian,