Ludmila Ulitkaia - Imago

instinct de conservare, un instinct care o face pe mamă să-şi apere copilul. Dar
instinctul dreptăţii sociale nu există în natură. Conştiinţa lucrează împotriva
supravieţuirii, Vera!
Soţia sa şedea în faţa lui pe taburet în bucătăria de cinci metri, unde un al
doilea scaun nu avea loc, în schimb se aflau o masă, o plită cu două ochiuri,
radiatoare cu care se încălzeau iarna şi la fereastră, mănunchiuri stufoase de
iarbă sălbatică vara.
Vera privea geamul negru prin care se vedea doar pe ea reflectată în
contururi neclare. Conştiinţa lucrează împotriva supravieţuirii, asta o ştia şi
ea. Da, evoluţia biologică îi mătură pe aceia care au conştiinţa trează.
Supravieţuiesc cei mai puternici. Nu avea chef să se întoarcă la tema
dureroasă: lagăr, foame, umilinţe, iad.
— Gracevski ţi-a adus discul, Edwin?
Edwin Iakovlevici se întrerupse brusc, izbucni în râs şi ieşi din bucătărie.
Au vorbit destul despre asta, ajunge.
Scoase din servietă sonata pentru violoncel şi o potrivi pe pick-up. Vera era
deja în fotoliul din cameră, pe care conveniseră să-l numească „marele jilţ“.
Era prima interpretare a sonatei. Pe urmă, în 1950, Şostakovici înregistrase
sonata cu Rostropovici şi făcuse mici schimbări faţă de prima versiune.
Urechile mari ale lui Vinberg, cu smocuri de păr moştenite din moşi
strămoşi, părură că se mişcă de atâta încordare. Vera Samuilovna, ascultătoare
avizată, afirma de multă vreme că-n general interpretarea lui Daniil Şafran era
mult mai bogată în nuanţe şi mai vie decât aceea a lui Rostropovici. Dar aici
era vorba de Şostakovici, care i se părea prea sec şi prea aspru. Soţul ei auzea
altceva în muzica aceasta: absenţa compromisului, drama confruntării cu sine.
Cadenţa pianului din partea a treia îi amintea de sonatele din perioada târzie
ale lui Beethoven.
— Nu există scăpare. Nu există scăpare la scară cosmică. Nu-i aşa, Vera?
De la Vinberg, Dulin se duse direct la vivarium. Acolo păstra într-un
dulăpior spirtul medicinal ţinut sub cheie. Scoase din el un balon de sticlă de
jumătate de litru. Diluă alcoolul cu apă de la robinet într-un pahar gradat, o
jumătate alcool, o jumătate apă, exact ca pentru iepuri, şi bău strâmbându-se,
direct din pahar, două sute de grame. Vârî greu balonul de sticlă în servietă
fiindcă nu stătea drept, dar cum dopul era bine strâns, putea să stea şi culcat.
Şi plecă să ia troleibuzul. Simţi ameţeala abia în troleibuz. Acasă nu era
nimeni, Nina era plecată s-o ia pe Marina de la cercul de biologie care
funcţiona la Casa Pionierilor. Deşi nu avea vârsta să fie făcută pionieră, o