Ludmila Ulitkaia - Imago

judecând după ditamai cojocul de oaie vechi de sub cuier. Kostia vru să-l
agaţe, dar nu găsi nimic care să semene cu o agăţătoare. Tot acolo zăceau şi
cizmele de pâslă uriaşe, căptuşite pe dinăuntru, mirosind şi ele a blană jilavă.
Femeia nu mai era în sufragerie, trecuse în bucătărie. Bea ceai, ceai negru
foarte tare.
Arăta a ţărancă sadea: avea patru broboade pe ea, dintre care două îi
acopereau capul, una de pânză neagră dedesubt, cealaltă de lână gri deasupra,
a treia era legată în jurul şalelor, a patra îi acoperea umerii.
— Bună ziua, tuşă, o întâmpină Kostia zâmbind de toată situaţia caraghioasă
în care se afla. Soacra stătea în spatele lui făcând ca lucrurile să arate şi mai
caraghios.
— Iată-l pe tânărul stăpân al casei, tuşă, Konstantin Vladimirovici.
— Văleu, nepoate, puiu’ meu, da’ n-aduci deloc cu bunică-tu, ba deloc!
Bătrâna molfăi înduioşată vorbele şi se puse pe plâns, de parcă el trebuia
musai să semene cu nu ştiu care bunic.
Kostia nu se repezi s-o descoasă, s-o întrebe ce şi cum, lăsă comedia să se
desfăşoare de la sine. Că era o comedie, despre asta nu avea nici o îndoială.
Băbuţa, trandafirie, cu ochii albaştri ca mărgelele de peruzea, îşi clătină capul
îmbrobodit în toate direcţiile, într-o parte şi într-alta, în spate şi-n faţă, ca o
maimuţică de porţelan chinezească. Şi îşi plesni palmele uscate şi roşii:
— Vai, Kostia, Konstantin, iacătă-l, ultimul vlăstăruş… Când te gândeşti de
la care arbore, cine să-l ştie, cine să-l vadă?…
Kostia se lăsă ispitit de vorba ei ţărănească şi o întrebă:
— Şi cum îţi zice şi te strigă, tuşă?
— Să-mi zici tuşa Paşa, Paraskeva mi-e numele. Aşa-mi zicea şi bunică-tu.
— Şi pe tătuca matale? continuă jocul Kostia.
Nu prea se simţea în apele lui, nu înţelegea ce legătură pot să aibă cu băbuţa
caraghioasă bunicii lui, tatăl mamei, răposatul general Afanasi Mihailovici, şi
bunicul din partea tatălui, Viktor Grigorievici, un aviator mort în război…
— De când sunt, nu m-a preacinstit nimeni cu numele tatălui. Paşa şi atât miau
zis.
— Atunci despre care bunic vorbeşti? i-o tăie scurt Kostia.
— Vai, bătrână proastă ce sunt, nu despre bunic e vorba, ci despre
străbunicul tău, Naum Ignatievici îi era numele de mirean, iar pentru noi era
Vlădica Nikodim.
Bătrâna căută din ochi ceva şi, negăsind ce-i trebuia, îşi făcu cruce spre
fereastră.