Ludmila Ulitkaia - Imago

Miha a fost condamnat la trei ani cu lipsire de libertate, cu trimitere într-un
lagăr, după care i s-a dat cuvântul inculpatului. El s-a exprimat mai bine decât
judecătorul, procurorul şi avocatul, luaţi la un loc. Cu o voce destul de
puternică, a vorbit calm şi sigur despre dreptatea ultimă a vieţii, despre aceia
cărora le va fi ruşine de ei înşişi mai târziu, despre nepoţii oamenilor maturi
de astăzi, cărora le va fi greu să înţeleagă cruzimea şi absurditatea a tot ceea
ce se întâmplă. Şi despre şcolarii care nu au parte de un profesor de literatură
formidabil!
După proces, părinţii o luară la ei pe Aliona. Ea petrecu acolo două zile, se
certă cu tatăl ei şi se întoarse la locuinţa de pe bulevardul Cistoprudnîi.
Sania, care trecuse pe la Aliona exact în ziua în care aflase de arestarea lui
Miha, venea s-o vadă acum în fiecare zi. Anii în care relaţiile lor se răciseră
de tot au fost şterşi cu buretele. Reieşi că prietenia lor se păstrase vie şi
proaspătă, nu avusese nevoie să fie întreţinută în mod special de conversaţii la
telefon, de confidenţe reciproce şi de beri date pe gât împreună.
Într-o seară, la o săptămână după arestarea lui Miha, Ilia şi Sania stăteau
împreună pe banca cu două stinghii rupte. Sania îşi privea vârfurile ghetelor:
să-i spună, să nu-i spună? Era o tâmpenie oricum o lua, dar de tăcut nu era
corect să tacă. Îi spuse fără să-l privească:
— Tu l-ai înfundat pe Miha.
Ilia sări în sus:
— Ai înnebunit? Ce vrei să spui?
— L-ai ispitit. Îţi aminteşti de pruncul nevinovat?
— Nu, respinse categoric Ilia. Doar suntem toţi oameni maturi. Ce, n-am
dreptate?
Dar în sufletul lui era tulburat: el îi făcuse cunoştinţă lui Miha cu Edik şi
răspundea indirect de toate cele întâmplate. Doar indirect!
Ca să se răzbune, Meloiedov făcu tot ce depindea de el ca să nu-l lase pe
Miha să-şi întâlnească soţia înainte să plece în lagăr. Numai socrul, cu
tenacitatea lui, doar avea experienţă ca fost deţinut, obţinu o întrevedere de la
directorul adjunct al închisorii, punând capăt maşinaţiilor anchetatorului.
Miha primi vizita soţiei chiar în ajunul plecării. Ea se urâţise, aşa cum se
întâmplă cu femeile însărcinate, şi mai ales cu acelea care poartă o fetiţă în
pântec (o prejudecată din popor). Lui Miha i se păru frumoasă ca un înger, dar
nu reuşi să-i transmită nimic din ce fierbea în sufletul lui. Îl împiedica veşnicul
lui sentiment că era vinovat în faţa tuturor, şi mai puternic acum din cauza
întâmplărilor prin care trecuse. Şi găsi cu cale să-i spună doar o prostie în