Ludmila Ulitkaia - Imago

Continuă împreună cu Edik să scoată revista, dar partea ei literară se
diminuă în chip neprevăzut, în vreme ce partea cu politică se umflă zdravăn.
Adăugară o nouă rubrică, „Periferia“, în care dezbăteau problemele
naţionalităţilor, ale minorităţilor pe cale de dispariţie, ale asimilării forţate.
Edik, cu spiritul său academic, încerca să rămână în limitele antropologiei şi
demografiei, fapt care-i conferea revistei un ton ştiinţific, acest lucru
neînsemnând o diminuare a orientării ei antiimperialiste.
Miha făcu fotocopii pentru toate cele opt numere ale revistei. În general
tirajul era de patruzeci de exemplare. Nu s-a păstrat colecţia completă a
revistei, dar pot fi găsite şi astăzi exemplare răzleţe în câteva arhive
occidentale şi în arhiva KGB.
Se împlinea un an de când Miha nu-l văzuse pe Sania, şi cu Ilia se întâlnea
doar când era vorba să pună la cale vreo acţiune comună.
În noaptea de 21 august 1968 avu loc un eveniment care schimbă absolut
totul: trupele sovietice intrau în Cehoslovacia. De fapt era vorba de trupele
celor cinci ţări aliate. Iniţiativa aparţinea, bineînţeles, sovieticilor.
Operaţiunea se numea „Dunărea“. Tancurile ruseşti brăzdau Praga de-a lungul
şi de-a latul, dând, în acelaşi timp, o lovitură puternică mişcării comuniste
internaţionale.
Toată noaptea Miha învârti butoanele striate ale bătrânului radio Telefunken,
singurul obiect rămas de la mătuşa Ghenia, şi ascultă emisiunile posturilor
occidentale. Socialismul cu faţă umană al lui Dubček se făcuse praf şi pulbere,
se spulberaseră ultimele iluzii.
Câţi ani pierduse Miha ca să studieze marxismul, ca să înţeleagă de ce
ideea minunată a dreptăţii sociale era aplicată atât de strâmb! Acum se dumiri
însă şi-l luă cu frig pe şira spinării – era o minciună grandioasă, cinism,
cruzime de neînchipuit, manipulare fără scrupule operată de oameni care îşi
pierduseră chipul uman şi demnitatea din cauza fricii care învăluia ţara într-un
nor negru. Norul ăsta putea fi numit stalinism, dar Miha se gândi că stalinismul
era doar un caz particular al despotismului politic – un rău uriaş, universal,
atemporal.
Îi veni să iasă în piaţă, să-şi împărtăşească emoţiile. Mai întâi luă creionul.
Voia să scrie versuri, dar în loc de poezie îi ieşi un text în proză, un pamflet
plin de furie. Trei zile se căzni Miha încurcându-se în cuvinte, dar nu-i reuşi
nimic care să se înlănţuie logic şi să convingă, aşa cum îi dicta inima. Simţea
totuşi că va găsi în curând cuvintele potrivite, le va pronunţa şi toată lumea le