Ludmila Ulitkaia - Imago

punându-şi mâinile curate pe faţa de masă aspră din in, i se făcu dintr-odată
dor de taică-său. Îşi aminti ce nas fleşcăit avea, cum îi stătea ridicată buza de
sus, ce serios era, ca un copil, când dădea la rindea lemnele lui dragi, în
atelierul din casa de vacanţă, ce miros de lac şi talaş venea de la el. Asta se
întâmpla la sfârşitul vieţii, când ieşise la pensie. Din cauza ei, a poveştii ăleia
de la Universitate… Cât de tare îşi ieşise din minţi mama, ce mai urlase ea, şi
cum o privise sever tata, pe urmă îşi lăsase ochii în pământ şi nu scosese o
vorbă. Nu scosese o vorbă – şi se pensionase.
— Tăicuţă, zise Olia în şoaptă.
Cum stătea lângă Olga, Tamara o auzi. Suflet sensibil, răsucea lucrurile cum
îi convenea ei. Îi şopti Olgăi:
— Cred, Olia, că părinţii tăi s-au întâlnit acum.
Arii Lvovici cercetă cu un ochi avizat mobila luxoasă, restaurată de
răposatul Afanasi Mihailovici, şi reevaluă situaţia familiei. Mobilierul Empire
era la modă în casele oamenilor bogaţi, nu se aştepta să găsească asemenea
obiecte rare la o membră de partid, cam săracă cu duhul. Interesantă istorie,
tare interesantă. După ce aşteptă puţin să vadă dacă era vreunul cu greutate
printre invitaţi, se ridică în picioare:
— Să bem, după obiceiul vechi, în memoria dragei Antonina Naumnovna.
Nu ciocnim, nu ciocnim!
Băură toţi. Kostia înghiţi o dată şi puse paharul jos. Nu-i plăcea vodca. Ar
fi băut vin, dar nu i s-a oferit.
Olia însă dădu pe gât vodca şi se ameţi. Căldura urcată la cap i se lăsă în
picioare, simţi un fel de moleşeală. Rămase aşezată, sprijinindu-şi obrazul
supt cu mâna plină de pistruii foarte vizibili, se îmbujoră ca în adolescenţă,
arăta chiar mult mai tânără. Părul îi căzuse tot după chimioterapia îndelungată,
dar îi creştea unul nou, tânăr, chiar i se ondula pe frunte, şi după terapia
cumplită îi apăruse tenul de altădată – pojghiţă subţire ca foaia de ceapă,
culoarea îi era luminoasă, de sărbătoare pascală.
Tamara îşi privi uimită prietena, observă cât de drăgălaşă era şi se bucură:
s-a refăcut Olga, s-a refăcut după boala groaznică. Şi îşi mai zise: Antonina
Naumovna a luat asupra ei boala Oliei. Astea erau noile gânduri ale Tamarei,
aveau coerenţa lor, izvorau din starea pe care i-o dădea credinţa
pravoslavnică: toate schimbările din viaţă şi întorsăturile soartei i se arătau ca
nefiind întâmplătoare, ci neapărat pline de sens şi de înţelepciune, raţionale.
Gândurile Oliei erau îndreptate în altă parte, la altceva se gândea ea: dacă
ar fi plecat cu Ilia, cine ar fi înmormântat-o pe mama? Acum, când părinţii