Ludmila Ulitkaia - Imago

ei!
Şi ce oameni veneau la el! Toţi oaspeţii lui Serghei Borisovici, altfel foarte
diferiţi între ei, aveau un lucru în comun: erau duşmanii de neclintit şi de
neînduplecat ai puterii, îi cunoşteau bine resorturile şi adânca nedreptate. Unul
era genetician, altul filozof, al treilea matematician. Şi în centru se afla Serghei
Borisovici – bărbat dur, exact, inteligent, un adevărat om de acţiune, militant
pe tărâm social.
Miha ţinea la Serghei Borisovici şi pentru că găsea la el tot ceea ce-l
atrăgea la Aliona: mici riduri abia vizibile la colţul pleoapelor întinse în sus,
mici cute coborâte în jos la colţul buzelor, oasele subţiri cum le au caucazienii
şi mişcările zvelte. E adevărat că Aliona moştenise de la mama ei pielea albă
şi delicată a feţei, în vreme ce Serghei Borisovici, datorită picăturii de sânge
cerchez, era negricios, cu părul închis la culoare. Un adevărat bărbat – tată,
frate şi prieten. Suferinţa niciodată consumată a lui Miha din cauza lipsei
tatălui. Serghei Borisovici îl trata cu căldură, dar mult prea protector. De altfel
aşa se purta cu toată lumea, îi trata pe toţi puţin cam de sus.
Câteodată Aliona îşi machia ochii şi se arăta binevoitoare faţă de Miha.
Atunci el o însoţea oriunde avea ea chef să meargă, se plimbau prin Moscova
luându-se de mână, mâna ei moale în mâna lui Miha – adevărată fericire! El îi
atingea părul, îi respira mirosul de pasăre. Îi vorbea despre tot ce sufletul îi
dădea ghes să spună, îi recita poezii. Trecuse vremea când îl citea pe
Maiakovski, înghiţise toate poeziile lui Pasternak, acum era plin până la refuz
de poeziile lui Mandelştam. Brodski va începe să scrie ceva mai târziu. Ea îl
asculta în tăcere, abia dacă reacţiona. Avea tot un aer protector.
În asemenea perioade prielnice – au fost trei asemenea momente în timpul
şederii lui Miha la Miliaievo, în iarna lui 1962, când abia se mutase la
internat, apoi în 1963, în primăvară, şi la sfârşitul lui 1964 – Aliona apărea pe
nepusă masă la mijlocul săptămânii şi rămânea să doarmă în camera de
serviciu, dată lui în folosinţă. Fericirea picată din senin îl făcea să-şi piardă
capul, să nu mai înţeleagă ce i se întâmplă.
Cu atât mai dureroase erau pentru Miha momentele când Aliona îl trata cu
răceală, când devenea distantă şi indiferentă. Atunci se cufunda cu totul în
muncă, copiii surzi îi umpleau viaţa până la refuz, aproape că nu-i mai
rămânea timp să-i fie dor de ea.
Şi copiii de la internat, mai ales cei mici, simţeau lipsa tatălui, aşa că
stăteau ciorchine pe capul celor doi bărbaţi din echipa de pedagogi: Gleb
Ivanovici şi Miha. Copiii mari erau ceva mai rezervaţi, dar nici ei nu se