Ludmila Ulitkaia - Imago

În sfârşit, Regele Artur se ridică anevoie din şezlong şi se mută în capul
mesei. Acolo îşi avea fotoliul său cu braţele îmbrăcate şi scaunul vienez. O
fată tânără cu figură expresivă de orientală, cu ochii mari, cu buze şi nări mari,
tunsă scurt, în jeanşi albi şi tricou alb, se aşeză lângă Artur, pe scaunul vienez.
El o luă de umeri.
— Mireasa are stil! îi şopti Olga lui Ilia.
— Nu, ea e Lenka Vavilon, n-are nici o treabă cu Artur. E osetină, a terminat
Institutul de Limbi Orientale, cunoaşte limbile care se vorbesc în Caucaz. Şi
farsi. Pe mireasa Regelui n-o cunosc nici eu.
Tocmai în clipa aceea, Lisa se apropie de tânăra stilată şi-i trase scaunul de
sub ea:
— Eliberează locul, Lenka!
Lenka nu se pierdu cu firea:
— Nu-mi dai tu ordine, Lisa.
— Să nu ocupi locul ăsta, e al miresei! strigă la ea Lisa, cu arţag.
Lenka întoarse scaunul cu speteaza spre masă şi se aşeză, fără să fie
invitată, pe genunchii lui Artur. El păru că nu avea de gând să împotrivească.
— Şura, începem! Hai la masă! strigă Lisa.
În aceeaşi clipă uşa casei se deschise larg, şi apăru Şura cu un prosop în
mână.
— Vin, vin! strigă Şura.
Ea îşi şterse mâinile din mers, apoi îşi făcu vânt cu el şi-i zise Lisei cu voce
scăzută, dar Olga o auzi:
— Spune-i Maşei să vină, doar ştii că dacă nu-i spui, ea nu vine să se aşeze.
Maşa se apropia ţinând, cu degetele desfăcute în evantai, câte o tavă cu
scrumbii în fiecare mână.
Şura ajunse la scaunul vienez, îl întoarse către masă, atârnă prosopul de
spetează şi se lăsă să cadă ca un bolovan pe scaun. Ea era mireasa. În timpul
ăsta, Lenka Vavilon dispăru ca prin minune de pe genunchii lui Artur. Părul
miresei lăsa de dorit: dimineaţa devreme Şura alergase într-un suflet la coafor,
dar îi aranjaseră părul atât de urât, încât arăta ca o oaie, şi Lisa se înfuriase,
urlase cât urlase, apoi îi ordonase să se spele imediat pe cap, să n-o mai vadă
cu bucle şi cu lac. Şura golise un întreg flacon cu şampon străin de la soră-sa,
iar acum părul era mai curat decât fusese vreodată, şuviţele îi atârnau în
dezordine, aşa că nici o agrafă sau baretă nu le putea ţine adunate. Tot timpul
îşi aranja părul roşcat, lăsând să i se vadă subsuorile ude ale rochiei albe.
Avea faţa leoarcă de transpiraţie, parcă venea de la baie. De la bucătărie