Ludmila Ulitkaia - Imago

pusese demult două cutii de vopsea goale şi le uitase acolo. Maşa controlă
dacă locul era uscat: pe acoperiş se afla un strat bun de gudron, atârna chiar
puţin în afara lui.
„Pe urmă, îşi zise ea, o să-mi găsesc de lucru, câştig bani şi-i trimit
bunicului, nimeni n-o să afle. Vine iarna, îmi pun cizmele! La naiba cu
institutul, o să mă înscriu la anul ce vine.“
O asemenea revoluţie se produse în capul Maşei într-o singură zi. Şi chiar îi
era inima mai uşoară. Terminase şcoala cu bine, aproape printre premianţi,
plănuia să le facă pe toate deodată, să intre imediat la institut, să se mărite,
după o vreme să-şi găsească locuinţă la Moscova, ca să nu fie o povară pentru
mama şi unchiul Artur, dar de dragul cizmelor, le amână pe toate cu un an.
Împinse cutia până-n fundul poliţei şi-i aşeză în faţă cele două cutii pentru
vopsea… Locul era minunat. Nimeni n-o putea găsi.
Mama şi Artur nu s-au întors prea curând. Din Tarasovka plecau la Puşkino,
era acolo un magazin mare cu obiecte de uz gospodăresc. Cumpărară tapet,
clei, var pentru tavan şi vopsea pentru ferestre. Sosiră acasă cu maşina dupăamiază.
Şura arăta mulţumită, strălucea ca ligheanul de aramă, se agita, cără
singură rulourile de tapet. Artur arăta ca întotdeauna, binevoitor, dar obosit,
moleşit.
„Boier“, îl categorisi Maşa nemulţumită.
Nici nu apucară să care totul în casă, că, într-o clipă, dădură buzna peste ei
trei indivizi în uniformă şi doi în civil – o bandă întreagă. Îl căutau pe
Koroliov Artur Ivanovici. Şeful lor, cu faţa albicioasă, arătă o carte pe care o
ţinea în mână, apoi scoase o hârtie şi i-o flutură în faţă lui Artur.
Artur se aşeză în fotoliul său şi zâmbi fără adresă.
— Haideţi, băieţi, daţi-i drumul, la treabă. Şi tu, Şurocika, pune de masă.
Cât lucrează băieţii, noi mâncăm.
Percheziţia dură aproape douăsprezece ore – de la patru şi jumătate până la
trei noaptea. Se urcară în pod, cotrobăiră în pivniţă, ciocăniră pereţii.
Cercetară chioşcul din grădină, frânseră masa de acolo, azvârliră afară
lemnele din magazie, pe scurt, întoarseră casa cu susu-n jos. Se uitară prin
cabina closetului cu o lanternă. Artur le arătă certificatul de invalid şi hârtia
care atesta că fusese decorat.
— O să răspundeţi în faţa legii, mârâi încruntat căpitanul. Nu aveţi licenţă,
impozit nu plătiţi. Dracu’ ştie ce legaţi, tot felul de bazaconii antisovietice.
Vrafuri de cărţi vechi, unele ferfeniţite, altele cu coperte noi, stăteau
grămadă pe bancul de lucru.