Ludmila Ulitkaia - Imago

jucător de cărţi înrăit! Că-i plăcea grozav să le facă curte femeilor! Că era pur
şi simplu un crai! Şi-n plus, era certăreţ, nu ierta pe nimeni, era mereu gata să
facă scandal, îi sărea ţandăra una-două, gata să se dueleze.
— Da, spusese Viktor Iulievici, se purta în aşa fel încât îl considerau un
maniac al duelului.
Nimeni nu-l întrebase pe profesor ce înseamnă cuvântul ăsta necunoscut
„maniac“, fiindcă era cât se poate de clar: lui Puşkin îi plăcea să se certe, era
un arţăgos.
Pe urmă îi dusese la o casă dărăpănată, prima când coteai din pasajul
Krivokolionnîi pe strada Kirov, şi le zisese arătând cu o mişcare largă a
mâinii stângi:
— Bun, imaginaţi-vă acum că nu e nici urmă de asfalt, că drumul e pavat cu
piatră cubică şi că din Miasniţkaia vine o caretă. Ba nu, nu caretă, mai degrabă
o trăsură nu prea mare, cu vizitiu. Puşkin venea la Moscova în vizită, uneori cu
treburi, avea aici o mulţime de rude şi prieteni, dar nu avea o casă a lui, nici
trăsură cu cai şi vizitiu. Dacă nu punem la socoteală apartamentul de pe Arbat
unde a locuit o scurtă perioadă după căsătorie, după care a plecat la
Petersburg. Nu-i plăcea Moscova, spunea că aici sunt „prea multe dame“. Şi
imaginaţi-vă că trece o damă pe aici, se întâmplă la o sută de ani după moartea
lui Puşkin, după revoluţie, şi apare o trăsură venind dinspre Miasniţkaia –
clip-clop, clip-clop! Birjarul întoarce, se opreşte chiar în faţa casei, şi din
trăsură sare Puşkin, bocăne cu cizmele pe caldarâm şi dispare în casa asta.
Dama scoate un „ah!“. Şi într-o clipă dispar şi caldarâmul, şi trăsura, şi
vizitiul cu caii lui. Circula zvonul că în casă sunt stafii. N-o să lămurim acum
dacă a fost aşa sau nu. Dar tot în casa asta – locuită la vremea aceea de poetul
Venevitinov – a avut loc în 1826 un eveniment confirmat de numeroşi martori:
în salonul cel mare şi-a citit Puşkin tragedia Boris Godunov. Erau patruzeci de
invitaţi şi aproape jumătate dintre ei le-au scris imediat rudelor despre
eveniment sau l-au menţionat în memoriile lor mulţi ani mai târziu. Aţi citit
toţi Boris Godunov, nu-i aşa? Cine-mi povesteşte pe scurt conţinutul?
Miha se oferea întotdeauna, dar acum uitase brusc subiectul şi nu voia să se
facă de râs.
Ceilalţi tăceau politicos. În sfârşit, Igor Cetverikov zisese fără curaj:
— El l-a ucis pe ţarevici, falsul Dmitri.
— Felicitări, Igor. Ştiinţa istoriei e o treabă destul de tulbure. De fapt sunt
două versiuni. Una e că Boris Godunov l-a omorât pe ţareviciul Dmitri,
cealaltă e că nu l-a omorât el şi că, în general, Boris Godunov era un om