Ludmila Ulitkaia - Imago

fel de ritm sau că energia lui îmi e străină. Are în el ceva – să mă-nţelegi bine
– care îl face să cânte cu ochii ţintă la public. Interpretează ca să placă
publicului. Iudina n-a coborât niciodată până acolo.
Îl trase de mânecă aşa cum făcea în copilărie.
— Şi ce dacă. Rahmaninov a coborât şi mai jos. Scurta bucata muzicală
când simţea că publicul se plictiseşte. Şi Richter? E un artist genial! Dar şi
puţin clovn. E prea îngăduitor cu capriciile publicului!
— Îţi repet totuşi că Iudina nu depindea deloc de public. Îl ridica la nivelul
său.
— Timpurile acelea s-au dus, Liza. În muzică se vede cel mai bine. E cu
totul altă muzică.
— Şi totuşi nimeni nu-i neagă pe Beethoven sau pe Bach. Uită-te la
repertoriile tinerilor interpreţi. Vezi la ei mult John Cage?
— E destul de mult. Dar despre altceva vreau să-ţi vorbesc puţin, Liza.
Bineînţeles că nimeni nu-i neagă pe Beethoven şi pe Bach. Şi chiar dacă ar
vrea, n-ar putea. Şi cu toate astea cultura aceea şi-a trăit traiul şi a apărut una
nouă. Cultura e făcută acum din bucăţi, din citate. S-a terminat cu vechiul
sistem de măsurare a timpului, toată cultura seamănă cu o sferă perfectă. O a
doua avangardă a intrat în cultură, în partea ei care n-a îmbătrânit. Inovaţiile
îmbătrânesc mai repede decât orice. Stravinski, Şostakovici, chiar şi
Schnittke, care a trădat avangarda, au devenit clasici. Timpul ciclic se învârte
înglobând în el tot ce e nou, şi ce e nou nu se mai deosebeşte de ce e vechi,
chiar şi ideea de avangardă a fost desfiinţată, fiindcă nu există nici urmă de
progres în cultură, e un fapt încheiat definitiv…
— De mult voiam să te întreb, Sania… când el zice: „Pianul pluteşte
departe de pământ, stârnind furtuna, înălţându-şi pânza din lemn lustruit…“,
crezi că nu înţelege?
— Că furtuna n-o stârneşte pianul, asta-i clar că n-a înţeles, aprobă Sania.
Nu-ţi face griji pentru el, înţelege multe alte lucruri de care noi habar n-avem.
— Bineînţeles. Dar ştii că furtunile de pe pământ sunt imagini slabe, umbre
palide ale acelora pe care el le numeşte furtuni stârnite de pian?
Stăteau în mijlocul străzii pustii şi pălăvrăgeau la câţiva metri de casă.
— Da, bineînţeles. Asta o ştim şi noi. Dar cum ţi s-a părut? o întrebă Sania.
— Arată fericit, răspunse moale Liza.
— Of! Femeile! oftă Sania.
— Ce-i? Am zis ceva rău? întrebă neliniştită Liza.
— Nu, nimic. După mine, arată obosit. Şi azi a fost neobişnuit de tăcut.