Ludmila Ulitkaia - Imago

„Liurşii“
Miercurea, Viktor Iulievici îi ducea prin toată Moscova pe iubitorii de
literatură rusă, „liurşii“, cum îi numea el, şi, suflând din micul său flaut
fermecat, îi scotea din timpurile mizerabile şi bolnave, transportându-i în
universul ideilor, în libertate, în muzică şi-n arte de tot felul. Toate se aflau
acolo! În spatele ferestrelor!
Rătăcirile prin Moscova literară erau uimitor de haotice. Din fosta străduţă
Hendrikov intrau în curtea cu casa în care se credea în mod greşit că se
împuşcase Maiakovski, coborau pe strada Dzerjinski, fostă Lubianka, în
direcţia porţilor Sretenski. Schimbarea numelui străzilor îl amăra pe Viktor
Iulievici, şi-n prezenţa elevilor le numea întotdeauna cu vechile lor nume.
Se plimbau pe bulevarde până dădeau de piaţa Puşkin, unde profesorul le
arăta casa lui Famusov 23 , apoi hoinăreau pe la adresele frecventate de Puşkin:
casa lui Viazemski, casa lui Naşciokin, casa unde se ţineau cursurile de dans
ale lui Ioghel. Aici poetul o întâlnise pentru prima dată pe Natalia 24 .
— Tverskoi e unul dintre cele mai vechi bulevarde. Au fost şi vremuri când
îl numeau simplu Bulevard. Era singurul. Lumea vorbeşte despre o centură de
bulevarde, dar nu este şi nici n-a fost vreo centură, e vorba de o jumătate de
centură. Se propteşte în apă. Toate bulevardele sunt construite pe locul incintei
de piatră a Oraşului Alb.
De la piaţa Puşkin alegeau un drum neumblat până atunci. Fie o luau pe
străduţa Bogoslovski spre pasajul Triohprudnîi, la casa unde locuise cândva
Marina Ţvetaeva, fie mergeau pe bulevardele Tverskoi şi Nikitski spre Arbat,
traversau Malaia Molceanovka trecând pe lângă casa lui Lermontov, traversau
piaţa Sobacia şi ieşeau în dreptul ultimei locuinţe a lui Skriabin. Acolo cânta
el, şi mai erau în viaţă oameni care fuseseră la concertele date în casa lui.
Băieţii îi puneau întrebări profesorului. Numele rămâneau înfipte în memoria
lor. Se învârteau prin oraş fără un plan anume, şi nu-şi puteau imagina ceva
mai încântător decât plimbările fără un scop precizat dinainte.
În vederea acestor excursii, Viktor Iulievici îşi petrecea mult timp în
biblioteci, scotocind prin cărţi şi descoperind amănunte curioase. La
Biblioteca de Istorie a dat de un „zăcământ“ preţios alcătuit din manuscrisele
unor memorii, albume şi scrisori. Judecând după fişele de lectură, unele dintre
ele nu fuseseră cerute niciodată. S-a pus la curent în felul ăsta cu o sumedenie
de informaţii neaşteptate, foarte preţioase. L-a surprins faptul că mulţi oameni