Ludmila Ulitkaia - Imago

coajă şi-l tăie. Bău împreună cu Ilia un păhărel de vodcă. Mânca cu mâinile,
săra cartoful cu degetele, dar o făcea cu mişcări frumoase, de aristocrat.
— Ce face Lisa? îl întrebă Ilia.
Olga era pusă la curent, îi povestise Ilia pe drum că frumoasa soţie a lui
Artur îl părăsise nu demult.
— Ce să facă? A trecut pe aici zilele astea.
— Vrea să vină înapoi? întrebă curios Ilia.
— Nu, Ilia, de întors nu se mai întoarce. Dar uite că nici de plecat nu
pleacă. A înaintat actele pentru divorţ, se pregăteşte să se mărite, dar n-are
putere să plece. O să vedem. Am trăit cincisprezece ani împreună. Vrea să
plece în străinătate. Zice că şi-a găsit un finlandez.
— Ia uite! făcu Ilia mirat. Parcă avea pe unul din Irak?
— Da. Un bogătaş. I-a dat papucii. Zice că o femeie din Europa nu poate
trăi în Orientul Mijlociu. Finlandezul e din Laponia. Lisa e obişnuită cu frigul,
doar e din Orientul Îndepărtat. De fapt a pus ochii pe Italia, dar n-a dat până
acum de un italian.
Olia făcu ochii mari la vorbele lor. Ce hram poartă prinţesa asta de alege
numai străini? E prostituată, sau ce e? Trebuia să-l întrebe pe urmă pe Ilia.
Băură ceaiul. Îl pregăti Artur fără grabă, dădu un adevărat spectacol în jurul
ceainicului. Trebuie spus că era un ceainic minunat, făcut din metal emailat, cu
dragoni şi limbi de foc albastre.
— E chinezesc, îi mângâie drăgăstos Artur suprafaţa rotundă. Se uită la el
cu dragoste, aşa cum se uită bărbatul la o fată. L-am cumpărat la Singapore. O
frumuseţe!
Da, într-adevăr, Ilia zicea că Artur lucrase în marina comercială, navigase
pe toate oceanele. Ochiul Olgăi se obişnui imediat cu figura lui neobişnuită, îi
plăcea din ce în ce mai mult. Dacă îl cercetai însă mai de aproape, lipsa
părului era lucru ciudat – părea că nu avusese niciodată vreun fir de păr, nici
pe cap, nici pe pielea de copil a feţei. Şi mai era ceva: îi tremurau mâinile
uşor, dar asta nu se observa imediat.
Pe urmă Regele strânse farfuriile şi le duse în aceeaşi ordine, cocoţate peste
cratiţă, curăţă masa, şi Ilia puse pe ea un teanc de foi de hârtie foarte subţire,
bătute la maşină. Şi câteva cărţi vechi, ferfeniţite. Se auzi fâşâitul hârtiilor.
— N-am material potrivit, pot să le îmbrac doar în stambă, zise Artur.
— Să nu fie cu flori, îi ceru Ilia.
— În albastru, îi răspunse Regele.
Pe urmă, cu un aer şi mai pătruns de importanţa momentului, el aduse din