Ludmila Ulitkaia - Imago

la sorţi. Scriitorul îi făcu cu ochiul: hai, dă-i drumul, joacă!
— Nu mai e obligatoriu, zise Olga. Merg în genunchi numai aceia care vor.
Scriitorul râse mânzeşte. Profesorul dădu din cap râzând:
— Dracu’ să te ia! Întotdeauna mă faci să…
Olga nu înţelese ultimul cuvânt, dar îi prinse sensul.
Programul era foarte încărcat. În fiecare zi câte două întâlniri cu scriitorii,
mic dejun, prânz, cină. Teatrul Bolşoi, galeria Tretiakov… şi pe măsură ce
zilele treceau scriitorul arăta tot mai plictisit, părea că aşteaptă altceva de la
călătoria sa în URSS.
Vizita la Leningrad pică la ţanc. Scriitorului îi reveni buna dispoziţie: în
timpul ultimei lui călătorii nu-l duseseră nicăieri, de data asta oraşul îl
entuziasmă, îi aminti, pe drept cuvânt, de Amsterdam şi de Veneţia, dacă forţai
puţin nota…
Olga nu putea face nici un comentariu, fiindcă pentru ea oraşele aflate
dincolo de graniţa URSS se aflau doar în imaginaţia ei sau erau nişte ficţiuni
literare, în vreme ce scriitorul venit dintr-o republică bananieră din America
de Sud, aflată la dracu-n praznic, era cetăţean al lumii – studiase la Paris şi la
New York, cutreierase toată Europa, pe unde trecuse mâncase, băuse, citise
mult şi scrisese după pofta inimii, fără să dea socoteală nimănui… Şi se
bucura de viaţă, nu pierdea nici un prilej să trăiască din plin. Îi plăcea până şi
zăpada apoasă, care nu se oprea deloc la Leningrad. Într-o dimineaţă, pe
culoarul hotelului, Olga zări ieşind din camera lui o prostituată vânjoasă, de
statura unui grenadier.
„Nu mă interesează“, îşi zise ea şi se îndreptă spre lift.
În ultima parte a programului au vizitat Taşkentul. Zborul cu avionul n-a fost
unul reuşit, a făcut escale, a avut întârziere. Au îngheţat prin aeroporturi. Au
ajuns până la urmă la revărsatul zorilor: căldură mare, soarele, ivit la orizont,
le-a intrat direct în ochi.
Olia nu fusese niciodată în Asia Centrală, voia de mult să ştie cum arată
partea nevăzută a lumii. Lui Ilia îi plăceau ţinuturile acelea, avuseseră de gând
să facă o călătorie împreună, dar nu reuşiseră. Nu călătoriseră mai departe de
ţările baltice.
Până la urmă, Olia n-a reuşit să vadă nimic. A doua zi seara, au plecat din
Taşkent în pripă, în urma unui scandal.
În dimineaţa primei zile, i-au dus în clădirea guvernului, o baracă stalinistă,
într-o sală lungă, cu mese acoperite după tipicul oriental. La masa lungă de
câţiva metri şedeau numai bărbaţi de vârstă medie, cu costume şi cravate la