Ludmila Ulitkaia - Imago

Fusese la televizor o emisiune cum nu mai văzuseră până atunci, se
transmisese o conferinţă de presă. Cernopiatov faţă-n faţă cu ziariştii. O oră şi
jumătate Cernopiatov îşi pusese cenuşă-n cap, se învinovăţise de toate
păcatele împotriva puterii sovietice. Şi o făcuse cu mare talent, dacă
mârşăviile se pot săvârşi cu talent. Cel mai uluitor fusese faptul că se
declarase ca fiind conducătorul mişcării democratice, liderul ei, ideologul ei
şi chemase, în calitate de şef autoproclamat, la o revizuire a mişcării. Celor
câţiva implicaţi cât de cât le era foarte clar că nu exista o singură mişcare şi
că erau tot felul de grupuri „de interese“, uneori fără nici o legătură între ele,
unite doar prin faptul că nu acceptau actuala putere şi doreau cu ardoare să se
schimbe ceva. Fiecare dorea o altfel de schimbare, câte dorinţe atâtea
schimbări…
Sute de oameni discutau evenimentul petrecut în ajun. Se simţea mirosul
Demonilor. Oamenii practici se temeau să nu înceapă represaliile la scară
mare împotriva celor care gândeau altfel, alţii, mai înclinaţi spre filozofie, îşi
puneau întrebări abstracte: oare descoperise Dostoievski stihia care aţâţa
nebunia revoluţionară a ruşilor sau o crease chiar el, din întâmplare, împreună
cu personajele sale, Stavroghin şi Petia Verhovenski?
Toată seara Miha şi Ilia întoarseră problema pe toate părţile, dar nu
ajunseră la nici o concluzie. Prea multe necunoscute conţinea istoria asta.
Era de neînţeles ce se întâmplase cu Cernopiatov, doar era om rezistent,
inteligent şi trecut prin multe încercări: trăise într-o colonie de copii, trecuse
prin lagărele staliniste, fusese deportat… Şi duşmanul lui era bine definit –
puterea sovietică, stalinismul. Ce se întâmplase cu el ca s-o întoarcă atât de
abrupt, să se lepede de toţi şi de toate?
— M-au dus să mă confrunte cu el, Iliuşa, mai aveam o lună şi jumătate până
la eliberare. Nu ştiam că fusese arestat şi că-l puseseră să dea o declaraţie. Se
numeşte mărturie sinceră. În declaraţie erau zeci de nume. A denunţat practic
pe toţi oamenii de la Cronică – redactori, autori. Mă aşteptam la orice, dar nu
la asta. Serghei Borisovici mi-a spus că greşesc, că e nevoie de curaj ca să-ţi
recunoşti greşelile şi să încerci să mergi pe o cale nouă. Pe urmă au făcut
presiuni asupra mea ca să-i urmez exemplul. Am refuzat. M-au ameninţat cu o
nouă pedeapsă, legată de data asta de afacerea care îi interesa pe ei. Eram
convins că n-o să-mi dea drumul. Dar mi-au dat drumul. M-au pus să semnez
că nu voi trece la acţiuni antisovietice, şi m-au eliberat. Nu pricep ce s-a
întâmplat cu el. Probabil că ne scapă nişte lucruri. Au la îndemână atâtea
mijloace, pe lângă cotonogelile obişnuite.