Ludmila Ulitkaia - Imago

— Să ştii, Iliuşa, că maşina şi manuscrisul au dispărut din casa Galiei.
Habar nu are unde, îi dădu vestea alarmantă Olga.
— E clar, asta-i mâna Rozătorului! Să facem imediat curăţenie în casă. Să
dispară tot, zise grăbit Ilia.
Se repeziră să scotocească prin rafturi, prin locurile ascunse, să adune
documentele compromiţătoare. Ilia arse la closet câteva foi de hârtie subţire,
prinse cu agrafe. Adunară hârtiile cele mai compromiţătoare – numerele din
Cronica evenimentelor la zi 47 . Alte câteva materiale le ascunseră în biblioteca
mamei, în spatele cărţilor lui Romain Roland şi ale lui Maksim Gorki. Pe la
trei noaptea, reuşiră să strângă tot ce reprezenta un pericol într-un geamantan
vechi, târât până sub cuier. Amânară până dimineaţă să hotărască unde să-l
ducă – la casa de vacanţă sau, cât mai departe de locul faptei, la ţară, la
mătuşa lui Ilia.
Prea mult nu dormiră, construiră cele mai fantasmagorice ipoteze în legătură
cu viitorul imprevizibil, discutară dacă n-ar trebui să-l informeze pe autor,
prin Roza Vasilievna, că era posibil ca manuscrisul să fi căzut în mâinile
KGB. Conveniră să se ducă de dimineaţă la Roza Vasilievna s-o înştiinţeze
despre tot ce s-a întâmplat, descriindu-i situaţia cât mai amănunţit cu putinţă.
Ilia îşi dădu seama pe urmă că Olga adormise în timp ce vorbea. Îl fulgeră un
gând: ne arestează chiar mâine! Îl trecură toate năduşelile. Ce urme lăsaseră?
Uitase să ia agendele cu toate numerele de telefon, trebuia să treacă neapărat
pe la mama să ia colecţia de fotografii şi s-o ascundă undeva. Şi negativele
separat. Cel mai sigur loc era la mătuşa, la Kirjaci. De-ar reuşi la timp! Să se
scoale la şase şi să alerge la mama – cu gândul ăsta adormi buştean.
Aproape de ora opt Olga îi dădu un măr lui Kostia şi-l trimise la şcoală. Ilia
încă dormea. Olga puse să fiarbă cafeaua şi chiar în momentul acela, la opt şi
zece, se auziră telefonul şi soneria în acelaşi timp. Ilia se trezi, se uită la ceas
şi îşi dădu seama că era prea târziu.
— Repede, la baie! îi ordonă Olga.
Ilia o şterse la baie şi se închise înăuntru. Olga se duse să deschidă,
făcându-şi planul pe drum ce să spună şi ce să nu spună.
Ştia de mult timp ce urmează, primul gând care îi veni în minte fu s-o sune
pe mama, s-o scoată din încurcătură. Dar i se făcu ruşine.
Intrară şase indivizi. Nici unul în uniformă. Unul, părea să fie şeful, îi
prezentă, fără să-şi scoată căciula, legitimaţia de serviciu odată cu mandatul
de percheziţie. Erau puşi serios pe treabă, nu era de glumă. Deschiseră toate
uşile, în afară de uşa de la baie.