Ludmila Ulitkaia - Imago

cărţi e calificată ca antisovietică şi cade sub incidenţa articolului 190 din
Codul Penal. Se pedepseşte cu închisoare de la trei la cinci ani. Poate că nu
ştiai? zise el pronunţând ultimele cuvinte pe un ton compătimitor.
Olga, obişnuită din copilărie cu răsfăţul, tratată cu simpatie, cu dragoste şi
admiraţie de cei din jur, era groaznic de timorată din cauza relaţiei incerte cu
interlocutorul ei. Un individ dezgustător, un duşman prin definiţie, dar ea
continua din instinct să aibă încredere în farmecul său. Cochetăria şi
încrederea în sine răzbeau inconştient la suprafaţă, fiind mai puternice decât
atitudinea rezervată pe care şi-o impunea. Dar interlocutorul era surd şi
insensibil, şi ea era complet dezorientată, surprinsă de inconsecvenţa sa, de
ezitările sale, şi lucrul ăsta o chinuia teribil, fiindcă nu ştia cum o să se
termine totul: îi dau drumul, o arestează, o omoară… Nu, n-o vor omorî,
desigur, dar minute în şir fu cuprinsă de o spaimă animalică, fiziologică, care
paraliză orice reacţie normală pentru un om. Şi starea asta se lungi îngrozitor
de mult.
Îi puseră multe întrebări despre Ilia, despre munca lui. El avea oarece
acoperire, o hârtie care atesta că lucrează ca secretar. Avea un al treilea
patron. După socrul cu agricultura, academicianul, lucrase o scurtă perioadă la
un scriitor bătrân şi arţăgos, care îl angajase cu contract, dar reziliase
contractul după o jumătate de an. Acum lucra la un om cumsecade, tot scriitor,
dar care locuia la Leningrad. Înţelegerea era că, dacă se întâmplă ceva, Ilia să
spună că lucrează pentru el la bibliotecile din Moscova.
La toate întrebările despre Ilia, Olga se delimită de el dând un răspuns greu
de combătut: nu ştiu, soţul meu nu mi-a vorbit despre asta. Îşi construi o
imagine de soţie ascultătoare şi supusă.
— Mai gândeşte-te, Olga Afanasievna, mai gândeşte-te. Poate că nu merită
să te pui rău cu noi. Sunt convins că şi părinţii dumitale sunt mâhniţi. Azi am
discutat cu dumneata, am făcut cunoştinţă. Cărţile astea rămân la noi, senţelege
de la sine. Sunt destule – o să ne ia cinci ani să tot cercetăm.
Inventarul, vă rog. Da, da, e semnat. Mai reflectează, mai cântăreşte, o să ne
întâlnim în curând, avem multe de vorbit. Noi credem că soţul dumitale te-a
antrenat în activitatea antisovietică. Trebuie să te gândeşti, să te hotărăşti de
partea cui eşti… Semnează aici. E un angajament că n-o să divulgi ce am
vorbit cu dumneata.
Părea că afacerea e pe punctul de a se încheia. Ceasul agăţat pe perete arăta
unsprezece fără un sfert.
Aleksandrov semnă o bucată de hârtie şi i-o dădu colaboratoarei, care se