Ludmila Ulitkaia - Imago

Cea mai mare neplăcere însă i-o provocau persoanele pe care le ancheta,
dar chiar şi cu acestea căuta să aibă relaţii bune în măsura posibilităţilor. Şi
nu-i reuşea întotdeauna.
Preluase cazul cetăţeanului Melamid, chemat acum pentru anchetă, de la un
coleg înaintat în grad. Căpitanul studiase înainte dosarul voluminos al lui
Mihei Matveievici şi se întristase. Judecând după hârtii, omul avea experienţă,
asta însemna că o să tărăgăneze lucrurile şi o să piardă o groază de timp cu el.
Persoana cu experienţă sosi la timp, nu întârzie nici măcar un minut. Arăta
ca o vrăbiuţă: gâtul subţire, părul galben-roşcat stătea zbârlit ca puful de
pasăre, obrajii îi erau acoperiţi cu un desiş de păr nebărbierit, asta însemnând
a fi un început de barbă. În fotografii nu apărea cu barbă.
„Da, e nevoie de o nouă fotografie la dosar“, îşi zise Safianov.
Căpitanul îl luă pe departe, îi aminti de semnătură, îl întrebă cum o duce cu
munca, ce planuri are pentru viitor şi pe neaşteptate, urmă lovitura dată cu
dibăcie:
— O cunoaşteţi pe Aişé Mustafaievna Usmanova?
Melamid tăgădui însă totul, spuse nu şi nu la toate întrebările, refuză să mai
răspundă. După cum reieşea din dosar, exact aşa se comportase şi la ultimul
interogatoriu când fusese confruntat cu Cernopiatov. O oră şi jumătate se
învârtiră în jurul cozii, apoi Safianov, renunţând primul la discuţia obositoare,
împotmolită în nimicuri, scoase dintr-un plic special, împodobit cu ştampile
străine, o foaie de hârtie şi spuse prefăcându-se că-l încearcă o mare tristeţe:
— Ce să zic, Mihei Mattveievici, văd că n-ai nici un fel de interes, nici o
dorinţă să ne ajuţi în munca noastră, şi e păcat. Am discutat cazul dumitale, neam
gândit în ce situaţie eşti şi am hotărât că n-o să-ţi facem nici un fel de
greutăţi, dacă te hotărăşti să părăseşti patria noastră. Dumneata, Mihei
Matveievici nu eşti de-al nostru. Chiar că mă uimeşti, tatăl a murit pe front, şi
dumneata n-ai nici un pic de respect… Safianov îşi găsea cu greu cuvintele. Ca
s-o scurtăm, nu-ţi ascund că a venit o invitaţie pentru dumneata şi familia
dumitale din partea statului… Aici făcu înadins o pauză, îşi drese glasul şi zise
în scârbă: Israel, punând accentul pe „i“, şi cuvântul sună sinistru. Se ocupă
ruda dumitale, Marlen Kogan, ştiai? Vă invită cu familia şi fiica pentru
reîntregirea familiei. Dacă vrei să iei la cunoştinţă, poftim.
Îi întinse o foaie care arăta minunat. Miha i-o luă din mână şi şi-o apropie
de nas. Invitaţia era veche de trei luni. Probabil că zăcuse pe undeva pe la
OVIR 88 sau la KGB, şi acum se hotărâseră să se folosească de ea.
— A expirat, tovarăşe căpitan, remarcă Miha.