Ludmila Ulitkaia - Imago

deosebit de prietenos. Şi se i uita drept în ochi, nu-i ocolea privirea.
Se pregătiră de plecare. Ilia puse în rucsacul gol un pachet cu cărţi învelit în
ziare şi legat cu grijă, îi dădu un teanc de bani nu prea mare Regelui Artur şi se
grăbiră să ajungă la gară – se apropia de zece, trenurile veneau tot mai rar.
Olia îl asaltă pe drum cu întrebările, el îi dădu răspunsuri laconice. Da, fostul
ofiţer de marină avusese un moment greu în viaţă, fusese ca o explozie. Îl
dăduseră afară de la flotă, trecuse printr-un azil de psihiatrie, se pensionase,
acum lucra la un centru de primire a maculaturii.
La început nu înţelegea nimic din cărţi, apoi, pe măsură ce au trecut anii, a
devenit foarte priceput. Are fler. Nici nu trebuie să ai un simţ special –
oamenii cară cărţile cu sacii. E o nebunie peste ce a dat printre ziarele vechi şi
manualele mâzgălite, s-a învârtit ba de un volum de Karamzin tipărit în timpul
vieţii lui, ba de Hlebnikov. A dat şi de Steiner. Nu-l găseşti nici la anticariate,
e o ediţie de la începutul secolului.
— N-ai auzit de asta? Trucul nu-i al meu, dar trebuie să-l cunoşti. În ultima
vreme Artur e băgat până-n gât în yoga. A găsit Vivekananda printre hârţoage.
Practică yoga, meditează.
— Şi eu vreau… Vivekananda.
Olia voia de toate, voia toate cărţile, voia să participe la toate discuţiile,
voia şi muzică, şi teatru şi film, şi pe Berdiaev, şi pe indianul Vivekananda,
voia urgent să-l citească pe Dickens în engleză, şi aşa cum voia în copilărie să
intre cât mai repede în organizaţia de pionieri şi în comsomol, să ajungă cât ai
bate din palme în detaşamentul fruntaş, tot aşa voia acum să fie primită în
grupul greu de definit al lui Ilia, al lui Artur şi al acelora pe care nu-i cunoştea
încă, dar despre care auzise deja. Ei erau aceia care aşteptaseră în curtea
tribunalului, când fusese judecat profesorul său, şi era mult mai interesant să se
afle printre ei decât să şadă-n scaun la şedinţele comsomolului din Facultatea
de Filologie.
Ilia îi aduse Oliei şi pe Vivekananda, şi pe Berdiaev, şi pe Orwell, care fu
pentru ea un adevărat şoc. Avea timp liber berechet, era exclusă din facultate.
Zile întregi îşi făcea de lucru în camera ei, în timp ce Faina îl hrănea, îl plimba
şi-l culca după prânz pe Kostia, iar spre seară, când Antonina Naumovna se
întorcea de la muncă, Olia pleca să-l întâlnească pe Ilia. Aveau câteva locuri
de întâlnire preferate: în faţa statuii lui Ivan Fiodorov, cel care introdusese
tiparul în Rusia, lângă zidul de la Kitai-Gorod, la anticariat, la vechea
farmacie din piaţa Puşkin. Când veni vara, începură să se întâlnească la
Aptekarski Ogorod, o mică grădină botanică cu plante medicinale fondată de