12.08.2023 Views

Ludmila Ulitkaia - Imago

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

va înţelege şi va fi de acord…

În dimineaţa de 25 august le telefonă Serghei Borisovici şi-i rugă să vină

imediat. De la el aflară vestea că în Piaţa Roşie, aproape de Lobnoie Mesto 77 ,

avusese loc o demonstraţie împotriva intrării trupelor în Cehoslovacia. Le

erau cunoscute numele celor şapte persoane care ieşiseră să demonstreze. Toţi

fuseseră arestaţi, în afară de femeia aflată chiar la locul de tortură, cu pruncul

de trei luni şi cu steagul cehesc în mână.

— Gorbanevskaia! ghici Miha.

Cernopiatov confirmă. Era plin de lume la el. Discutau deja cine va semna

scrisoarea de protest şi cui i-o vor adresa. Miha se închise în fosta cameră a

Alionei şi termină textul pe care nu reuşise să-l definitiveze în decursul

acestor zile. Acum, după demonstraţie, refăcu totul, schimbă accentele, îi dădu

titlul „Cele cinci minute de şedere ale admirabilului septet la Lobnoie Mesto“

şi i-l arătă lui Cernopiatov. Acesta făcu o mutră strâmbă.

— Prea mult patos, Miha! Aşa faci mereu.

În aceeaşi seară le arătă textul lui Edik şi lui Ilia.

Edik îl găsi lipsit de concizie şi lung ca o peltea. Ilia îi luă foile fără să zică

nimic.

Douăzeci şi patru de ore mai târziu postul Vocea Americii transmise ştirea

despre mitingul din Piaţa Roşie şi aminti de cele cinci minute ale

admirabilului septet. Textul fusese puţin corectat şi scurtat. Era materialul lui

Miha!

Însemna că fusese transmis în Occident. Printr-unul din cei doi: Ilia sau

Edik. De necrezut!

Toată lumea trăia cu nervii încordaţi la maximum, ascunzându-şi gândurile.

În oraş se făceau percheziţii, arestări. Se numărau victimele. La scara

secolului, pierderile de vieţi omeneşti erau minime: în jur de o sută de morţi

din rândul cehilor şi doisprezece din rândul soldaţilor sovietici. În

Cehoslovacia, după terminarea cu succes a operaţiunii, fuseseră arestate în jur

de două mii de persoane, în Uniunea Sovietică mai nimic: şapte demonstranţi

din Piaţa Roşie şi vreo zece persoane fără notorietate, complet necunoscute,

din provincie.

Se pregătea marele proces al participanţilor la demonstraţie. Cernopiatov îi

cunoştea pe toţi, toate informaţiile despre procesul în pregătire ajungeau la el.

Miha şi Edik plănuiau să scoată de Anul Nou revista Gamaion, dedicată în

întregime mişcării tătarilor din Crimeea. Lucrurile stăteau rău cu partea

literară, dar Miha, ajutat de prietenii tătari, descoperise un poet din Crimeea,

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!