Ludmila Ulitkaia - Imago

când cu şoldul, când cu sânii enormi, pe Sania şi pe Ilia, pe Anna
Aleksandrovna, patinele, cărţile…
La mijlocul lui martie veni moina, gheaţa se topi şi Miha îşi unse patinele cu
ulei de motor, cum îl învăţase Marlen 5 , ca să le protejeze. Era prea devreme să
renunţe la ele: se lăsă iar gerul, micul patinoar îngheţă, şi Miha ieşi din nou să
patineze. Era însă clar că iarna se sfârşea. Acum patina în curte şi după ora
prânzului. Aşa se făcu că-i văzură toţi comoara. Nimeni nu avea asemenea
patine, copiii aveau nişte bucăţi de fier mizerabile, fixate de pâslari, numai
patinele lui Miha erau adevărate, cu ghete speciale. Se dusese vestea despre
ele în tot cartierul. Două zile mai târziu veni Murîghin să le vadă. Stătu puţin,
le cercetă cu privirea şi plecă. A doua zi, când Miha se întorcea de la
patinoarul din curte, se pomeni ţintuit la perete, în holul de la intrare, de
Murîghin şi Mutiukin.
Lucrurile erau clare – puseseră ochii pe patine.
— Hai, scoate-ţi-le! îi ceru Mutiukin.
Murîghin îi răsuci mâinile, Mutiukin îi lovi genunchii, şi Miha se prăbuşi. Îi
scoaseră cu îndemânare patinele şi fugiră. Miha se luă după ei fugind de-i
sfârâiau călcâiele, în ciorapii de lână. Îi ajunse la poartă, se agăţă de
Murîghin. Acesta îi pasă patinele lui Mutiukin. Mutiukin o luă la fugă pe
Pokrovka. Miha porni înspre Pokrovskie Vorota strigând şi urmărindu-şi
patinele. Alergau în direcţia patinoarului din Parcul Miliutin.
Dinspre bulevardul Cistoprudnîi apăru un tramvai târându-se greoi. Miha
aproape că-l ajunse pe Mutiukin, acesta îi aruncă patinele lui Murîghin, dar
Murîghin le scăpă din mână între liniile de tramvai. Toţi trei se repeziră să
apuce patinele. Tramvaiul scoase un urlet disperat, apoi un ţipăt ascuţit,
înghiţit de zgomotul clopoţelului şi scrâşnetul metalului. Miha era la pământ.
Când deschise ochii, văzu patinele la nasul lui. Nu-l zări pe Mutiukin. O
grămadă informă fumega în faţa tramvaiului. Bucăţi de haine sfâşiate, sânge, un
picior răsucit. Era tot ce mai rămăsese din Murîghin. Lumea alerga ţipând din
toate părţile. Se auzea zdrăngănitul tramvaielor venite din urmă. Miha se sculă
în picioare, îşi luă patinele… Nu, era o singură patină. Porni spre casă cu
capul în pământ. Mergea desculţ pe pământul îngheţat, ciorapii dispăruseră
cine ştie unde, dar el nu băgă de seamă. Ajuns în faţa casei, aruncă patina în
direcţia patinoarului şi, clănţănind din dinţi, intră în holul de la intrare, de
unde ieşise alergând cu exact cinci minute în urmă. Culese de pe jos ghetele,
îşi vârî în ele picioarele goale şi se duse în goană la Anna Aleksandrovna. Ea
îl ascultă până la capăt, nu zise nimic, turnă supă de ciuperci într-o farfurie şi