Ludmila Ulitkaia - Imago

Din stradă veneau încă frânturi de cântec: „Nici un foşnet în grădină,
amuţise totul până-n zori. Ah! Dac-aţi şti cât de dragi îmi sunt serile la
Moscova…“
Miha uită sub bancă servieta maronie de contabil, plină cu cărţi. Nici Sania
nu-şi aminti de ea.
După ce trase o duşcă de vodcă şi se trezi din mahmureală, portarul Fiodor,
cântat de bardul Iuri Klim, se apucă să măture curtea. Găsi servieta, nimic de
trebuinţă în ea. Nişte cărţi şi atât. O dădu miliţianului din cartier cu prima
ocazie.
Rudele fostei soţii a rotofeiului de Orlov îl socoteau pe acesta un mare
dobitoc, şi numirea lui în diplomaţia din Rusia le provocase emoţii – era
primul care după 1918 trecuse graniţa ţării în sens invers.
În servieta lui se afla un cadou preţios – şase numere din revista Mesagerul
ACSR 36 şi cartea lui Orwell 1984 tradusă recent în rusă şi apărută la Editura
Posev. Faptul că băieţii puteau citi fotocopia cărţii cu o întârziere de cinci ani
era doar pe jumătate ghinion. Ghinionul lor cel mare era că, într-un
compartiment al servietei, se găsea o scrisoare a Maşei, fosta soţie a lui
Orlov. Scrisoarea fusese trimisă cu poşta diplomatică, numele lui Orlov era
scris pe plic, putea fi găsit cu uşurinţă.
Festivalul luă sfârşit. Nici nu apucară fetele rămase grele cu studenţii negri
să-şi dea seama că sunt însărcinate, că şi începură necazurile pentru Orlov.
Nu-l arestară, din fericire, dar îl expediară urgent din ţară. Se termină cu
cariera lui în diplomaţie. Fosta soţie şi părinţii ei se lămuriră, în sfârşit, că
Nikolai Ivanovici era un mare dobitoc, că nu era bun de nimic.
În schimb, băieţii nu păţiră nimic.
Note
34. Trad. de Ion Covaci, Antologie de poezie rusă, „Perioada clasică“, vol. III, Minerva, 1987.
35. Cel care preciza naţionalitatea.
36. Asociaţia creştină a studenţilor ruşi, fondată în 1923 de intelectualii ruşi din emigraţie.