Ludmila Ulitkaia - Imago

— Anul ăsta vremea m-a urmărit peste tot – am fost în turneu şi s-a nimerit
să fie nu ştiu care ciclon. Oriunde m-am dus, am dat de ploaie cu zăpadă – la
Milano, la Atena, pe urmă la Stockholm şi la Rio.
Stăpânul casei le auzi glasurile şi ieşi să-i întâmpine. 93 Scara era destul de
îngustă, şi el stătea în uşă zâmbind.
Ajunseră sus. Sania aruncă o privire pe masă – se afla acolo o carte
deschisă, o antologie de poezie latină. Ce coincidenţă, se întâmplă adesea.
Acasă la Sania stătea deschisă o carte a lui Ovidiu.
— Intraţi, intraţi! Ca să vezi, Lizaveta, ce ocazie avem să te întâlnim iar.
Se îmbrăţişară.
— De douăzeci de ani aud de la dumneavoastră fraza asta. O spuneţi ca să
preţuiesc şi mai mult întâlnirile noastre? Oricum le preţuiesc.
— Nu, vreau să dau de înţeles că alţi douăzeci de ani n-o să mai avem, i-o
întoarse prompt stăpânul casei.
Ţinea în mână o ţigară pe care începuse s-o fumeze imediat după ce se
îmbrăţişaseră.
— Nu v-aţi lăsat de fumat.
— Nu, nu las ţigările. Mai e puţin şi mă vor lăsa ele pe mine.
— Dar aţi avut intenţia să vă lăsaţi! zise Liza cu o voce plângăreaţă de
mătuşă bătrână. Vă scurtaţi următorii douăzeci de ani!
Gazda începu să râdă:
— Îi scurtez de la capătul ăla, nu de la ăsta, Liza. Şi poate că nu-i aşa de
rău. În plus, anii ăştia mi-au fost dăruiţi.
— Dăruiţi?
— Dacă rămâneam în ţara mea natală până acum eram mort din cauza
sărăciei, a stresului şi a serviciilor medicale execrabile.
Sania se întoarse şi fixă cu privirea storul atârnând greu, de parcă era chiar
fereastra.
„Eu o să dau ortul popii chiar şi cu îngrijire medicală bună“, se gândi Sania.
Ştia foarte bine că boala care i se instalase în sânge e nevindecabilă.
Pe masă erau nişte cutii de carton de la un restaurant chinezesc. Din acelea
în care se aduce mâncarea. Uşa se crăpă puţin. Din penumbră apăru Maria
întocmai ca o fotografie care se developează puţin câte puţin.
— Anna face nazuri, vrea să vină Sania la ea înainte să adoarmă.
— Se poate? întrebă Sania ridicându-se.
— Da, bineînţeles, dădu din cap Maria.
— Cobor şi eu, zise stăpânul casei.