Ludmila Ulitkaia - Imago

Olia se simţi groaznic de nedreptăţită. Trase cu două degete de puloverul
lui, din tricot negru, în dreptul umărului, şi-i şuieră printre dinţi:
— E puloverul de la Iliuşa? L-a costat ieftin să-ţi cumpere…
Din când în când, Ilia trimitea pachete pe numele lui Kostia: în afară de
haine pentru Kostia, mai erau obiecte „pentru casă“ destinate „tacit“ Olgăi. Ea
îi pasa dezgustată mamei deschizătoare de conserve ciudate, feţe de masă din
muşama în carouri, model ecosez, şi alte fleacuri ieftine.
Antoninei Naumovna îi plăceau nimicurile venite din străinătate, destinate
gospodăriei, dar se pricepea să-i pună la punct pe trădători:
— În Rusia oamenii noştri de ştiinţă îşi pun mintea la contribuţie şi fac
eforturi să construiască rachete cosmice şi centrale atomice, iar ei se ocupă de
deschizătoarele de conserve. Bune şi astea, nu zic nu.
În toată istoria asta, ea era singurul om fericit. Îşi sărbătorea victoria. Olia
nu putea s-o vadă-n ochi: clocotea de ură.
Kostia nu se amesteca, cu atât mai mult când venea vorba despre
deschizătoarele de conserve străine. Nu voia să audă nimic rău despre Ilia. Îl
tulbura altceva în momentul acela – scumpa lui Lenocika era însărcinată în trei
luni, şi el n-o scăpa din ochi. Avea firea iubitoare a Oliei.
Olga se apucă să facă un dosar cu date despre Ilia: simţea nevoia, nu se ştie
de ce, să adune probe din trecut că soţul ei era un om rău în tot ce înfăptuia.
Începu s-o frecventeze pe soacra ei, femeie discretă, căreia până atunci nu-i
dăduse mare atenţie, luă legătura cu verişoarele primare ale lui Ilia, cu
prietenii din copilărie şi cu toţi cei care figurau în agenda lui veche. Aşa
descoperi că în clasa a şaptea fusese exmatriculat fiindcă furase un obiectiv
foto de la cercul de fotografie al Casei Pionierilor şi chiar figura într-un fişier
al miliţiei. O dată fusese surprins falsificând documente, nu foarte importante,
era vorba despre un permis de lectură la biblioteca de la Istorie. Nu era totuşi
în regulă, nu-i aşa? Olga se lămuri şi în privinţa primei lui căsătorii. Copilul,
pe care-l părăsise, era bolnav, şi Ilia nu-şi ajutase deloc familia. Prima lui
soţie era femeie supusă şi cam proastă, dar îl întreţinuse pe Ilia în anii cât
trăise cu el.
„Da, e clar!“ îşi zise aproape bucuroasă Olga, aflând toate porcăriile astea
de la nişte rude îndepărtate, a şaptea spiţă de la căruţă. Chiar şi cu ea se
purtase ca un parazit şi exploatator: ea muncea fără preget, câştiga bani buni,
iar el ba şedea în bibliotecă, ba făcea fotografii, se plimba cu bicicleta sau
călătorea, şi toate astea pe banii ei! Mă rog, câştiga şi el ceva bănuţi cu cărţile
şi fotografiile, dar acasă nu aducea nici o copeică: îi cheltuia pe distracţii. Şi