Ludmila Ulitkaia - Imago

imediat numele, nu-i deosebea între ei pe miliţieni, kaghebişti şi procurori. Nu
ştia că între descinderile astea existau diferenţe subtile: pe unii îi interesau
antisovieticii şi semnatarii protestelor, pe alţii – cărţile, pe alţii – evreii şi
atât.
— Am ars hârtie igienică, să nu miroasă urât la closet, răspunse cu aplomb
Olga.
— V-aţi şters cu agrafele? zise isteţul de Aleksandrov arătând scrumiera.
Bănuia ce fel de hârtii fuseseră prinse cu agrafe: scrisori de protest semnate,
culegeri din Cronică.
— Casa e plină cu rechizite de birou, ce vreţi, mama e redactor la revistă!
„Obraznică mai e, căţeaua“, îşi zise Aleksandrov. Era om cu experienţă.
Olga încercă să nu se uite la geamantanul jerpelit de la cuier, acoperit pe
jumătate cu mantaua lungă a tatălui şi cu şuba mamei. O să-l vadă sau nu?
Îl văzură imediat. Acest Aleksandrov, semănând cu Kosîghin, îi ceru Olgăi
să deschidă geamantanul. Ea îl deschise, el aruncă o privire fugară şi pricepu
imediat despre ce e vorba. Faţa i se lăţi.
— Aha! Acum văd că v-aţi pregătit bine.
Continuară să scotocească de formă prin casă. În afară de geamantan, mai
luară cu ei două maşini de scris ale mamei, binoclul tatălui, aparatul foto
preferat al lui Ilia, toate agendele cu adrese, inclusiv pe acelea ale mamei,
calendarul cu filele detaşabile de pe perete. Mai luară fotografii din „colecţia
de aur“ a lui Ilia cu portretele personalităţilor marcante din epoca aceea: Iakir,
Krasin, Alik Ghinzburg, preoţii Dmitri Dudko, Gleb Iakunin şi Nikolai
Eşliman, scriitorii Daniel şi Siniavski, Natalia Gorbanevskaia.
Era singura arhivă de fotografii care mai târziu s-a numit arhiva disidenţei.
Multe dintre fotografiile de acolo fuseseră publicate în ziarele occidentale. Ilia
le vânduse lui Klaus, ziaristul neamţ, şi unui american. Mai erau şi acelea
ieşite din ţară cu ajutorul lui Pierre, prietenul său belgian, care se folosise de
ele în Occident.
Când Aleksandrov scoase din fundul biroului lui Kostia mapa cu
fotografiile, Olga îşi dădu seama că Ilia a încurcat-o rău de tot.
La intrare aştepta o Volga neagră, şi pe stradă încă una, cenuşie.
Gemantanul, maşinile de scris şi sacul cu hârtii fură încărcate în maşina
cenuşie, pe Olga o urcară în maşina neagră. Stătea pe locul din spate,
înghesuită între doi kaghebişti. O duseră nu departe, la Malaia Lubianka, în
clădirea cu un etaj, care anunţa pe şleau cu ce se ocupa: „Direcţia KGB
Moscova şi regiunea Moscovei“.