Ludmila Ulitkaia - Imago

periculoasă decât cancerul:
— Externează-te imediat şi vino încoa’! Sunt as în materie! Eu am scăpat şi
o să te scap şi pe tine!
Plutea ceva în aer, şi Olga o simţea, deşi se îndepărtase cu totul de foştii
prieteni disidenţi: anii optzeci, amorţiţi, apăsători, stăteau să apună, şi
strigătul ei disperat în legătură cu întoarcerea lui în Rusia nu mai părea să fie
doar curată nebunie. Ilia îi dădu răspunsul pe care ea voia mai mult decât orice
să-l audă:
— Nu, Olenka, deocamdată nu se poate. Dacă scap viu din istoria asta,
facem în aşa fel ca să vii tu…
El continuă s-o sune, vocea îi era din ce în ce mai slabă, apoi apelurile
deveniră tot mai rare. La ultimul apel vocea păru să vină din fundul
pământului:
— Te sun de pe mobil, Olenka! Mi l-a adus un prieten chiar în salon!
Închipuie-ţi până unde s-a ajuns! Ăsta da progres! Eu sunt tot numai fire şi
tuburi, ca un cosmonaut. Am impresia că-n curând o să dea startul, şi-mi voi
lua zborul…
Şi râse încetişor cu râsul său sacadat şi puţin ascuţit.
Două zile mai târziu o sunară pe Olga de la München şi o anunţară că Ilia a
murit.
— Da, aşa vasăzică… zise ea şi tăcu.
Pe seară veni Tamara, băură în tăcere un păhărel de vodcă. Kostia le turnă
şi le puse pe farfurie brânză şi salam.
Mai trecură câteva zile şi Olga îşi descoperi pe cap nişte formaţiuni
ciudate, un fel de lipoame. Nu erau dureroase, se mişcau sub piele. Şi la
subsuori i se mişcau nişte gâlme prinse de ceva, cum se prind ciorchinii de
strugure.
Vestea morţii lui Ilia o slei de puteri, se culcă în pat şi nu se mai sculă.
Tamara venea în fiecare seară, stătea cu ea până noaptea târziu, încerca s-o
convingă s-o vadă un medic, dar Olga nu făcea decât să zâmbească vag şi să
ridice din umeri. Tamara studia de o viaţă endocrinologia şi era doctor în
ştiinţe, dar nu făcuse niciodată medicină practică, nu tratase pe nimeni şi nu
avusese aproape nici un contact cu bolnavii, aşa că nu-şi putea da seama că
era vorba de o metastază galopantă şi că trebuia începută urgent chimioterapia.
Olga zâmbea blajin, o mângâia pe mână şi murmura senină:
— N-ai înţeles nimic, Brincik.
Într-o seară Olga îi povesti Tamarei visul ei din ajun: pe o pajişte întinsă, ca