Ludmila Ulitkaia - Imago

era îngăduitoare cu el, ba se făcea nevăzută precum Albă ca Zăpada. Avea ea
ceva ce aducea a stihie din basm: era rece ca gheaţa şi schimbătoare ca apa
curgătoare, ba se învolbura pe neaşteptate, ba se potolea la fel de neaşteptat.
Miha îi făcu cunoştinţă lui Sania cu Aliona. Sania îi simţi farmecul şi se
nelinişti: periculoasă fată! Nu intenţiona să aibă experienţa amoroasă a lui
Miha, care să-i solicite nervii la maximum. Nu era invidios nici pe succesul în
dragoste al lui Ilia, care îl făcea să-şi amintească de coşmarul din cămăruţa
portarului. Natura femeii îl speria. La Conservator comunica mai ales cu
bărbaţii tineri, dar nu avea relaţii apropiate cu nici unul. Se speria de privirile
insistente ale băieţilor, tot aşa cum îi era frică de fetele pornite la atac, având
şi ele mirosul cămăruţei din străduţa Potapov. Dar mediul muzicienilor,
clocotind de viaţă în dosul statuii de bronz a lui Piotr Ilici Ceaikovski, te
îndemna la păcatul hulit în Biblie. Şi, oricum, era mai bine decât să invidiezi
sau să umbli cu nasul pe sus. Numai că pentru invidie sau îngâmfare nu erai
arestat.
Patimile din Conservator nu-l interesau pe Sania, tot aşa cum nu-l interesa
nici ce vânt bătea afară. Nici dezgheţul, nici îngheţul nu-l priveau defel.
Undeva sus de tot, pe culmi, tremurau şefii cei mari, dar, din fericire, pe
Hruşciov nu-l preocupa muzica „uimitoare şi neomenească“ şi nici muzica
„cacofonică“ nu-l impresiona deloc. Era pe deplin satisfăcut când asculta
melodia deloc complicată În grădină, în livadă… Primitiv, semianalfabet,
îmbătat de putere, conducea ţara uriaşă cum îl tăia capul: a ridicat mâna ca să
lovească în Stalin, a aruncat mortul afară din mausoleu, i-a eliberat pe
deţinuţi, a desţelenit pământurile virgine, a însămânţat regiunea Vologda cu
cucuruz, i-a băgat în puşcărie pe producătorii clandestini de textile, pe aceia
care spuneau bancuri şi pe pierde-vară, a sugrumat Ungaria, a lansat sputnikul
şi a acoperit de glorie URSS cu ajutorul lui Gagarin. S-a ocupat să distrugă
biserici şi să construiască staţiuni de maşini şi tractoare, a comasat şi a
dezmembrat, a făcut şi a desfăcut. A dăruit din greşeală, fără voie, Crimeea
Ucrainei. I-a trezit la realitate pe intelectuali înjurându-i cum îi venea la gură,
ca să-şi bage bine minţile în cap, şi aproape că a învăţat să pronunţe cuvântul
complicat intelighenţia dintr-un vocabular străin pe care nu-l cunoştea. În
schimb, spicherii de la radio i-au preluat pronunţia – comunizm, socializm.
Sensibil la tot ce era putregai, intrigă şi influenţă burgheză, Hruşciov l-a
promovat pe Lîsenko fiindcă ştia ce hram poartă şi i-a înlăturat pe geneticieni,
pe ciberneticieni şi pe toţi aceia care erau mai presus de puterea lui de
înţelegere. Duşman al culturii şi libertăţii, al religiei şi talentului, el i-a