Ludmila Ulitkaia - Imago

că lui îi era ruşine cu ea, că nu-l însoţea nicăieri şi că o trimitea din când în
când de la München la Paris. Că ei i se făcea dor de el şi-l pisălogea groaznic.
Toate veştile astea o ungeau pe suflet. Îşi ascundea sentimentele şi aştepta să
apară Ilia dintr-un moment în altul. Mai departe de atât nu vedea: gândul i se
oprea aici. Era de ajuns.
Olga se înzdrăveni de-a binelea, îşi făcu rost de o mulţime de comenzi.
Şedea cufundată în dicţionare şi hârtii, lucra cu mai multă plăcere decât
înainte. Noapte de noapte prindea postul de radio Svoboda, asculta toate
emisiunile în care răzbătea vocea lui Ilia. Era convinsă acum că totul avea să
se sfârşească bine… O interesa să asculte şi critica puterii sovietice, dar
flacăra revoltei nu mai ardea cu putere de când plecase Ilia.
Traducea brevete tehnice, se plătea foarte bine pentru ele. Urmase nişte
cursuri speciale înainte să se îmbolnăvească. Nu obosea ca din când în când să
se ducă la Poşta Centrală şi să ceară legătura cu un număr de telefon din Paris.
Uneori nu răspundea nimeni, dar de cele mai multe ori răspundea o femeie, şi
cu cât era mai târziu seara, cu atât vocea ei – „J’écoute! Allô! J’écoute!“ –
suna a voce de om beat, şi Olga punea imediat receptorul în furcă. Era clar că
divorţaseră sau că, măcar, nu mai locuiau împreună.
Olga îşi trecea timpul cu munca, aşteptând să vadă cum i se deznoadă
soarta, fiind ferm convinsă că lucrurile se vor rezolva şi că ea şi Ilia vor fi din
nou împreună.
Sosi şi ziua în care Ilia sună din München. Era vocea lui cunoscută, dar
cumva chinuită:
— Olga! Mă gândesc tot timpul la tine! Te iubesc! Numai pe tine te iubesc!
Să ştii că te-am ajuns din urmă şi te-am întrecut. Mi-au găsit un cancer la
rinichi, mă operează săptămâna viitoare.
— De unde ştii că-i cancer? N-ai cum să ştii până nu-ţi fac biopsie! Sunt as
în treaba asta! Te anunţ că eu am scăpat! De una singură! strigă ea în receptor,
dar Ilia nu scoase un cuvânt, nu încercă s-o întrerupă. Important e să nu ajungi
la operaţie!
Dar important era altceva: el o iubea numai pe ea şi pentru totdeauna.
A doua oară, Ilia sună de la clinică, după operaţie. Acum vorbeau aproape
zilnic. El îi citea rezultatul analizelor, ea îl informa imediat din ce plante
anume să-şi facă ceaiuri, le cumpără de la farmacie şi de la erborişti, găsi o
ocazie să i le trimită la München, îi trimise unguente şi alifii, îi explică în
amănunt unde şi când să se ungă. Când el începu şedinţele de chimioterapie, ea
turbă de furie şi-i strigă în receptor că-şi face rău singur, că chimia e mai