Ludmila Ulitkaia - Imago

să-şi ofere serviciile. Aliona îşi vărsa mereu focul pe Sania, îl dădea afară pe
uşă, îi făcea scene, şi el le suporta pe toate. Ea aproape că nu ieşi din casă
toată iarna – ba era bolnavă, ba nu se simţea în apele ei.
— Mereu cu capsa pusă, exasperantă femeie! îi spunea de la obraz Sania,
dar nu putea să reziste farmecului ei. Până la o anumită limită.
Ilia îi aducea regulat bani lui Sania ca să-i dea Alionei. Ea nu-i refuza, dar
nici nu avea neapărat nevoie de ei. Anna Aleksandrovna era aceea care se
ocupa de colete, şi Ilia le trimitea mai departe. Toată perioada de sarcină,
Aliona şi-o petrecu ba lungită pe pat, ba desenând ornamente îmbârligate. În
ultimele luni se obişnuise să deseneze stând culcată.
Când îi veni ceasul să nască, Sania o duse la maternitate, apoi o luă de
acolo împreună cu fetiţa. Cu un buchet de garoafe în mână, jucă rolul soţului şi
al tatălui în faţa surorilor medicale. Şi uite aşa rolul său continuă să se
întărească vârtos: o însoţea pe Aliona cu fetiţa la consultaţie, îi făcea
copilului baie, îl hrănea… Chiar îi plăcea vânzoleala din jurul copilului, dar
se temea pentru propria sa integritate. În timp ce Miha şedea în închisoare,
Aliona, pe jumătate conştientă, încerca să-l seducă pe Sania. El para loviturile
ca la box, ba uneori se lăsa pătruns de chemările femeii ca de aer sau de
aburul vaporilor, alteori o ştergea urgent, aşa cum se scurge apa din scoică.
Din când în când ea făcea crize de isterie, se bosumfla, de câteva ori l-a dat pe
uşă afară, dar se trezea că-i duce lipsa şi-l suna, adeseori el venea din proprie
iniţiativă, fără să anunţe, cu o jucărie pentru fetiţă sau cu ecleruri pe care le
mânca Aliona. În cei trei ani cât a lipsit Miha, ea aproape că nu s-a atins de
mâncare. Făcea un fel de grevă a foamei izvorâtă dintr-o nevoie fiziologică:
bea ceai cu pâine sau cu biscuiţi, dar nu putea înghiţi carne, brânză, supă. Şi,
lucru ciudat, pe măsură ce o lăsau puterile din cauza inaniţiei, se făcea tot mai
frumoasă, mai diafană. Sania o simţea cum se transformă şi se temea puţin de
puterea seducţiei ei maladive. El însuşi o însoţise la întâlnirea cu Miha,
înainte ca prietenul lui să plece în lagăr. Era singurul care îi trimitea scrisori
lungi lui Miha. Scrisorile Alionei erau scurte, dar foarte frumoase, însoţite
uneori de mici desene. O dată pe lună Miha îi răspundea Alionei, dar
scrisoarea era adresată tuturor, cu câte un adaos special pentru fiecare prieten.
Se adunau la Aliona toţi cei cu care coresponda Miha. Ea avea obiceiul să
stea somnolentă în fotoliu cu fetiţa în braţe, în vreme ce Sania se ocupa de ceai
şi împărţea biscuiţii. Arăta ca şi cum ar fi înlocuitorul lui Miha, avea un fel de
statut ambiguu, care dădea naştere la tot soiul de zvonuri despre legătura
amoroasă a Alionei cu prietenul soţului arestat. Nici vorbă de vreun roman de