Ludmila Ulitkaia - Imago

rămăseseră doar garderobiera şi femeia de serviciu, care dormea uneori într-o
dependinţă din şcoală, când soţul ei se îmbăta zdravăn. Katia Zueva stătea pe
scaunul garderobierei, îl aştepta pe Viktor Iulievici. Nu mai avea pe cap coiful
din ziar, era îmbrăcată într-un palton maro, cu mânecile şi poalele înnădite cu
postav negru.
Când el coborî la vestiar, îi întinse un bileţel.
— O scrisoare pentru dumneavoastră.
Profesorul o privi nedumerit, uitase că era vorba de un joc.
— Ah, da, îi mulţumi şi puse distrat biletul în buzunarul paltonului.
În dimineaţa următoare, dădu peste bucăţica de hârtie din buzunar. „Pot să
vă dau noul lui roman. Vreţi? Katia.“
Îşi aminti imediat despre ce era vorba.
Katia îl sună pe 3 ianuarie şi, continuând să joace rolul poştăriţei, îi aduse
manuscrisul dactilografiat.
Noul roman al lui Pasternak se numea Doctor Jivago. Primele pagini – până
la înmormântarea Mariei Nikolaevna Jivago – îl impresionară puternic pe
Viktor Iulievici. Erau o continuare a acelei literaturi ruse pe care o considera
pe deplin încheiată, desăvârşită şi atotcuprinzătoare. Şi după cum se vedea, ea
mai dăduse un lăstar, făcând un salt înainte, spre modernitate, în acord cu
lumea contemporană. Fiecare rând din noul roman vorbea despre aceleaşi
lucruri: despre zbuciumul prin care trecea sufletul omului în lumea de azi,
despre transformarea lui, despre moartea fizică şi victoria morală, într-un
cuvânt, despre „spiritul creator şi miracolul vieţii“ 31 .
Viktor Iulievici îşi petrecu toată vacanţa cufundat în lectura romanului lui
Pasternak. Îl încântară versurile agăţate atât de inabil la sfârşitul romanului,
unde nu era obligatoriu să le pună – versuri uşor de recunoscut ca fiind ale lui
Pasternak, şi totuşi noi prin simplitatea lor. Era, evident, vorba despre
„extrema simplitate“ la care poetul visa demult…
Sfârşea de citit şi o lua de la capăt. Găsea în roman idei, trăiri şi expresii
noi, valoroase, dar şi puncte slabe, până şi ele îl atrăgeau. Îl provocau să
reflecteze asupra lor. Nu-i plăcea Lara, un personaj schematic, ale cărei fapte
ilustrau cât era de proastă şi de egoistă. În schimb, cât de dragă îi era
autorului!
Viktor Iulievici se întrebă dacă era necesar un asemenea talmeş-balmeş de
întâmplări, coincidenţe şi întâlniri neaşteptate, până îşi dădu seama că toate se
legau, în chip uimitor, în scena morţii lui Iuri Andreievici Jivago, în mişcarea
tramvaiului în care se afla Jivago, muribund, şi a domnişoarei Fleury, care